Viorel Moldovan spune că remiza cu Steaua este mulţumitoare, dar echipa mai poate creşte în joc
Antrenorul lui FC Vaslui, Viorel Moldovan, a declarat, vineri, după remiza cu Steaua, scor 1-1, că este mulţumit de evoluţia fotbaliştilor săi, ţinând cont că este abia debutul returului, dar aşteaptă ca jocul lor să crească de la meci la meci.
"A fost primul meci, unul pe care l-am aşteptat foarte mult. Am făcut o partidă bună, mă mulţumeşte rezultatul, ţinând cont de modul în care l-am obţinut. S-a văzut că încă nu avem ritmul necesar de joc, nici noi, nici Steaua. Am avut momente bune, dar şi mai puţin bune. Sunt sigur că echipa va creşte şi vom avea mai multă consistenţă în acţiuni. S-a văzut că a fost debutul returului. În anumite momente ale jocului, puteam specula ieşind pe contraatac. Aş fi vrut să forţez mai mult în momentul eliminării lui Toja, dar nu aveam un jucător ofensiv", a spus Moldovan în cadrul conferinţei de presă de la finalul meciului.
Finanţatorul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat că
este mulţumit de rezultat şi consideră că prestaţiile echipei lui
Moldovan se vor îmbunătăţi de la meci la meci.
"Am jucat în Ghencea şi am făcut egal, cum să fiu nemulţumit de
rezultat? Orice echipă care scoate un egal în Ghencea şi e nemulţumită
o vede Dumnezeu. Sunt foarte mulţumit de ce am transferat. Echipa va
urca de acum în evoluţii. Această este doar o etapă înspre zona asta
frumoasă a clasamentului", a spus Porumboiu.
Steaua a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 1-1, cu FC Vaslui,
într-un meci din cadrul etapei a 18-a, şi rămâne cu o singură victorie
în campionat din ultimele 10 jocuri, în timp ce moldovenii sunt
neînvinşi cu Viorel Moldovan pe banca tehnică.
Steaua a remizat, vineri, pe teren propriu, scor 1-1, cu FC Vaslui,
într-un meci din cadrul etapei a 18-a, şi rămâne cu o singură victorie
în campionat din ultimele 10 jocuri, în timp ce moldovenii sunt
neînvinşi cu Viorel Moldovan pe banca tehnică.