MENIU

Viorel Hizo susţine că victoria Universităţii Craiova nu este meritată

Foto: NewsIn

Antrenorul Rapidului, Viorel Hizo, a declarat, sâmbătă, că elevii săi nu meritau să piardă partida cu Universitatea Craiova, scor 0-3, deoarece au dominat jocul până pe final, dar au ratat extrem de mult.

"Cine nu a văzut jocul din această seară ar putea spune că Rapid nici nu a fost pe teren. Din păcate, noi am făcut un joc bun, timp de 80 de minute am controlat partida, am construit cu răbdare, dar am ratat nepermis de mult. Am irosit 7-8 ocazii imense de gol. Portarul Craiovei a fost foarte inspirat, practic Bornescu a făcut diferenţa. Sper să ne revenim după această înfrângere şi să câştigăm următoarele două meciuri. Trebuie să ridicăm capul sus şi să luptăm până la final. Se pare că victoria cu Steaua a fost prea grea pentru noi", a spus Hizo.

Acesta spune că eşecul a fost cauzat şi de accidentările mijlocaşilor centrali, Costin Lazăr şi Joao Paolo Andrade. "Am avut ghinion pentru că a trebuit să fac două schimbări în echipă, din cauza accidentărilor. Lazăr şi Andrade au primit lovituri în zona genunchiului şi nu au mai putut continua. Acest lucru s-a văzut şi pe tabelă".

Tehnicianul s-a declarat indignat de decizia Comisie Centrale a Arbitrilor de a delega arbitri din Republica Moldova pentru meciul din etapa viitoare, cu FC Vaslui: "Decizia Federaţiei de a aduce un arbitru din Republica Moldova e aberantă, e ultimul lucru care se putea întâmpla în acest campionat. Nu e posibil ca arbitri ca Balaj sau Tudor să conducă în eşaloanele inferioare şi să aducem un arbitru din Republica Moldova".

Universitatea Craiova s-a impus, sâmbătă, în deplasare, scor 3-0, în faţa Rapidului, şi a bifat prima victorie în faţa giuleştenilor după 4 ani şi jumătate.