Viorel Frunză şi Marius Croitoru, aproape de Poli Iaşi
Atacantul Viorel Frunză şi mijlocaşul Marius Croitoru ar putea ajunge la Poli Iaşi. Antrenorul Petre Grigoraş spune că fotbaliştii şi-au dat acceptul verbal, dar că rămâne să se înţeleagă cu preşedintele Sorin Boca în privinţa contractelor pe care le vor semna.
Preşedintele ieşenilor, Sorin Boca, a precizat, pentru agenţia NewsIn, că cei doi au trecut cu brio vizita medicală şi că semnarea contractelor mai ţine doar de câteva detalii.
Viorel Frunză şi Marius Croitoru sunt liberi de contract. Frunză a evoluat ultima oară în Rusia, la Spartak Nalcik, în timp ce Croitoru şi-a reziliat recent contractul cu Steaua.