MENIU

Vinul alb strică dinţii, iar periatul înrăutăţeşte situaţia

Foto: sweetmemorybaskets.com

Vinurile albe strică dinţii mai rău decât cele roşii, potrivit unui studiu. Oamenii de ştiinţă au descoperit că vinurile albe, precum Chardonnay sau Pinot Grigio macină smalţul mai repede decât vinurile roşii precum Merlot şi Claret.

Cercetătorii spun că contactul prelungit cu vinul alb erodează smalţul, făcând dinţii mai sensibili la rece, fierbinte şi la dulciuri.

O echipă de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz, Germania, a studiat efectul vinurilor din Germania, Franţa, Italia şi Spania asupra smalţulului dinţilor scoşi de la bărbaţi şi femei cu vârste între 40 şi 65 de ani.

Dinţii au fost scufundaţi în vinuri timp de 24 de ore şi apoi au fost analizaţi la microscop.

Dinţii păstraţi în vin alb erau mai vătămaţi decât cei din vinul roşu, arată cercetătorii în revista Nutrition Research.

Studii anterioare au demonstrat că băuturile carbogazoase, sucurile de lămâie, portocală şi grepfruit atacă smalţul dinţilor. Spălatul dinţilor imediat după consumul acestor băuturi înrăutăţeşte situaţia.

Dieta, frecvenţa consumului de vin şi saliva pot altera felul în care vinul alb afectează dinţii. Însă, cercetătorii spun că mâncarea ce conţine mult calciu poate înlătura efectele negative. "Tradiţia de a consuma brânzeturi pe lângă vin ar putea avea un efect benefic asupra dinţilor întrucât acestea conţin o cantitate mare de calciu", au spus oamenii de ştiinţă.

Un alt studiu, realizat de Universitatea New York la începutul acestui an, a demonstrat  că vinurile albe pătează dinţii la fel de mult ca şi cele roşii.