MENIU

Viktor Orban anunță bomba, înaintea alegerilor europarlamentare

Viktor Orban

Viktor Orban își întrerupe flirtul cu ceilalți extremiști din UE pentru a anunțat că dorește binele Partidului Popular European, unde vrea să se întoarcă. Cu unele condiții, firește. 

Viktor Orban a promis că va lupta pentru succesul în alegerile europarlamentare al Partidului Popular European (PPE), în care vede în continuare 'casa sa politică', dar a afirmat că va fi necesară o discuţie despre direcţia pe care o va lua acest partid, transmite vineri agenţia MTI, citată de Agerpres.

'Vreau ca PPE să câştige alegerile pentru Parlamentul European, dar după aceea va exista o dezbatere despre direcţia pe care o va lua', a declarat Orban, într-un interviu acordat cotidianul german Bild.

În ce priveşte rămânerea partidului său Fidesz în PPE sau intrarea într-o nouă alianţă, acest lucru va depinde doar de PPE, a spus Orban, atrăgând atenţia că 'ne aşteaptă o dezbatere dureroasă'.

El a avertizat PPE împotriva unirii forţelor cu stânga, care plănuieşte un 'socialism european', al cărui preţ va fi plătit de germani şi de central-europeni.

Orban a afirmat că, în Italia, vicepremierul Matteo Salvini, liderul Ligii, 'face o treabă bună', iar, după alegeri, toate opţiunile pentru o alianţă cu acesta ar trebui să fie deschise.

Pe de altă parte, el a învinovăţit membrii din Scandinavia şi Benelux pentru cearta din PPE şi iniţativa de a exclude Fidesz din partid, liderii PPE fiind prea slabi pentru a o respinge.

Manfred Weber, candidatul PPE la şefia Comisiei Europene, a respins voturile ungurilor şi, de aceea, nu merită să le primească, a mai spus Viktor Orban, în opinia căruia Weber este un lider slab, care 'nu este dispus să lupte pentru valorile lui'. Premierul ungar a preferat să nu dezvăluie deocamdată pe cine va susţine în locul lui Manfred Weber.

Referitor la cazul lui Heinz-Christian Strache, demisionat săptămâna trecută din funcţia de cancelar al Austriei, Orban a fost de părere că, pentru un politician, cel mai important lucru este să aibă încrederea poporului. Strache însă a făcut 'afirmaţii inacceptabile', prin care a pierdut această încredere, a comentat Orban.

În ce priveşte relaţiile internaţionale, Viktor Orban a declarat că, ori de câte ori există un conflict între Rusia şi Occident, Ungaria are întotdeauna de suferit. 'Prin urmare, trebuie găsit un echilibru', a spus el, explicând că, în ce priveşte apărarea şi securitatea, trebuie arătată forţă, în timp ce în centrul negocierilor ar trebui să se afle cooperarea economică.

Despre George Soros, Orban a afirmat că disputa sa cu miliardarul american nu are nimic de-a face cu antisemitismul, ci cu 'capitalismul de cazinou, ONG-urile cu finanţare opacă, cu interese politice şi cu speculatori'. În Ungaria, a continuat el, există toleranţă zero faţă de antisemitism, iar 'comunitatea evreiască este, probabil, în cea mai mare siguranţă din Europa'.

În ce priveşte viitoarea plecare din funcţie a cancelarului german Angela Merkel, Orban a spus: 'O să cred doar atunci când o să văd'. Plecarea lui Merkel va lăsa un vid în Europa, iar aceasta este o 'problemă', crede Orban. 'Europa are nevoie de un cancelar german puternic, cu idei puternice, îndrăzneţe', a adăugat el, remarcând că, deşi Angela Merkel nu a plecat încă din funcţie, i se simte deja lipsa.

În acelaşi interviu, premierul ungar a insistat că axa germano-franceză nu mai există: 'Franţa, Germania şi ţările de la Vişegrad: aşa arată noua geometrie a Europei', a afirmat el, subliniind că statele grupului de la Vişegrad au o alianţă politică, emoţională şi economică durabilă. Cândva, şi Germania va recunoaşte că aparţine acestui grup central-european, iar 'aceasta va schimba politica în Europa', a mai spus Viktor Orban pentru Bild.

Mai multe articole despre:
Ungaria Viktor Orban alegeri europarlamentare