MENIU

VIDEO Primarul Focșaniului, Cristi Misăilă, asmute angajații de la Salubritate pe consilierii PNL – USR PLUS

Protest angajați Salubritate Focșani

Angajații  serviciului de salubritate din cadrul Direcției de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) au protestat, în această dimineață, la sediul Primăriei Focșani. Ei susțin că le este teamă să nu-și piardă locurile de muncă și și-au exprimat nemulțumirile în fața viceprimarului municipiului Focșani, Ana Maria Dimitriu, relatează realitateadevrancea.net.

Oamenii susțin că din cauza consilierilor PNL-USR-PLUS vor rămâne fără locuri de muncă, așa cum a spus primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local.

De cealaltă parte, viceprimarul Ana Maria Dimitriu le-a explicat că acest lucru nu se va întâmpla.

Deocamdată, se pare că angajații de la salubritate merg pe mâna primarului Misăilă și îi acuză pe consilierii PNL-USR-PLUS că nu vor să voteze proiectele primarului care vizează și activitatea serviciului de curățenie a spațiilor publice din oraș.