VIDEO / Kobe Bryant a reuşit 61 de puncte în meciul cu Knicks şi a stabilit recordul acestui sezon din NBA
Kobe Bryant scrie istorie în NBA! Jucătorul de la Los Angeles Lakers a reuşit în partida cu New York Knicks nu mai puţin de 61 de puncte, aproape jumătate din totalul celor reuşite de Lakers în tot meciul. Kobe a stabilit astfel recordul de puncte din acest sezon, iar Lakers a câştigat cu 126-117 partida cu Knicks.
MVP-ul sezonului trecut este aproape de a bate toate recordurile şi la un pas să-l egaleze pe idolul său, Magic Johnson.
Cu cele 61 de puncte marcate, Kobe Bryant a reuşit să bată recordul de puncte reuşite de un singur jucător al oaspeţilor pe celebra arenă a lui New York Knicks, "Madison Square Garden".
Din 1994, acesta îi aparţinea legendarului Michael Jordan, cu 55 de puncte. "Este un sentiment special, pentru ca fanii au vrut să fluiere pe tot parcursul meciului, dar au apreciat valoarea jocului. Nu am ştiut că performanţa realizată de Jordan a fost un record. Îmi amintesc că m-am uitat la acel meci şi că am văzut realizarea lui Jordan. Am fost uimit de aceea performanţă", a declarat Bryant, la finalul partidei din New York.
Cea mai bună performanţă personală a lui Kobe Bryant rămâne însă cea din ianuarie 2006, când starul lui LA Lakers a reuşit 81 de puncte într-un meci cu Toronto Raptors.
Recordul absolut la puncte îl deţine însă Wilt Chamberlain, de la Philadelphia Warriors, care în martie 1962, a înscris nu mai puţin de 100, tot într-un meci cu Knicks.