VIDEO - Cele mai frumoase goluri din fotbalul mondial
Fotbalul poate fi şi o artă, nu doar un sport în care 22 de indivizi aleargă pe teren după o minge, de la o poartă la alta, în căutarea golurilor care aduc puncte, bani, faimă şi, de cele mai multe ori în ultima perioadă, scandaluri.
Au demonstrat-o de-a lungul timpului George Best, Maradona, Pele, Zidane, Ronaldinho şi mulţi alţii, iar în prezent iubitorii fotbalului sunt încântaţi de tineri precum Yoann Gourcuff, Lionel Messi sau Cristiano Ronaldo, dintre cei mai importanţi, care pot crea adevărate "bijuterii" pe teren.
Una dintre ele a fost oferită recent de francezul Gourcuff, de la Girondins Bordeaux. Un gol al său înscris într-un meci cu Paris Saint-Germain, scor 4-0, din etapa a 20-a din Ligue 1, a stat pe buzele tuturor microbiştilor din Franţa şi de aiurea, după ce tânărul internaţional francez a dovedit că nu degeaba este comparat cu Zinedine Zidane, cel mai scump fotbalist din istorie. După ce a primit o minge în careu, Gourcuff a fost înconjurat imediat de fundaşii adverşi, pe care i-a depăşit, însă, cu lejeritate, şi a finalizat cu un şut năpraznic.
Vezi aici o galerie cu unele dintre cele mai frumoase goluri înscrise vreodată:
George Best (Manchester United - Tottenham Hotspur, 1971)
Esteban Cambiasso (Argentina - Serbia-Muntenegru, CM-2006)
Cambiasso a marcat la capătul unei faze în care argentinienii au reuşit 24 de pase consecutive.
Maradona (Argentina - Anglia, CM-1986)
Justin Fashanu (Norwich City - Liverpool, 1980)
Ernie Hunt (Coventry City - Everton, 1970)
Kanu (Arsenal - Chelsea, 1999)
Michael Owen (Anglia - Argentina, CM-1998)
Ronnie Radford (Hereford United - Newcastle United, FA Cup, 1972)
Marco van Basten (Olanda - URSS, finala Euro '88)
George Weah (AC Milan - Verona, 1996)