MENIU

VIDEO Adrian Severin: Ponta a trădat în defavoarea României, a fost folosit de statul paralel

VIDEO Adrian Severin: Ponta a trădat în defavoarea României, a fost folosit de statul paralel

Victor Ponta a fost folosit de statul paralel. Afirmația aparține lui Adrian Severin care a acordat în exclusivitate un interviu pentru Realitatea Plus. Mai mult, fostul parlamentar susține că Ponta a ținut cont doar de propriul interes politic atunci când a negociat funcții importante la Bruxelles și a cedat o funcție importantă pentru România, din dorința de a intra în grațiile conducerii Parlamentului European.

Anca Alexandrescu: Aveați șanse să preluați președinția grupului socialist, o poziție foarte importantă. Este o pozitie care propulsează către președinția Parlamentului European.

Adrian Severin: Am participat, fiind o persoană agreată în cercurile stângii europene și internaționale, încă înainte ca România să fie membru al UE, la acea înțelegere care s-a făcut și care se respectă până în zilele noastre. Jumătate de mandat merge la socialiști și jumătate de mandat merge la populari. Acolo nu există o majoritate stabilă și pentru că aceste două partied erau cele mai importante, am împărțit între noi și cu asta basta. E bine, e rău, nu mai contează..

Liderii a două delegații naționale din grupul socialist au venit și mie-au spus “te vrem pe tine este ca sa devii președinte al grupului socialist. Noi vom vorbi cu partidele noastre, dacă și tu și ai tăi accceptă (PSD, condus de Vicotr Ponta – N.R.). Italienii s-au angajat să mobilizeze delegațiile țărilor fondatoare, polonezii pe noii membrii, inclusiv nemții te susțin” (…) iar fostul premier al Danemarcei și președintele Partidului Socialist a zis “eu îți aduc țările nordice” . În aceste condiții era aproape o formalitate, aveam toate voturile strânse. Am informat biroul permanent al PSD și lui Victor Ponta, președinte fiind, i-am expus planul “Ce strategie avem noi la Parlamentul European sau UE? Noi trebuie sa fim preocupati de creșterea influenței noastre (…) Și există o singură posibilitate, să ne consolidăm influența în Parlamentul European. (…) Putem să construim o asemenea influență. (…) N-am crezut un moment că reacția va fi alta decât “sigur, mergem inainte!” mai ales că nu ceream nimic, nici bani, nici muncă de convingere. Erau rezolvate. Și am ramas stupefiat de refuz.

Anca Alexandrescu: Care a fost afirmatia lui Ponta?

Adrian Severin: Un refuz care era cât se poate de limpede formulat, în cuvinte care nu erau directe, dar suficient de clare. Nu stiu, o să vedem, ne vom gândi. (…) La momentul respective, Martin Schulz, care preconiza să ajungă președinte al Parlamentului și voia să lase in urma un prieten și un om de încredere, ca șef al grupului socialist, și-a adus un parlamentar austriac, prin care putea controla grupul și după ce nu mai făcea parte din el.

Anca Alexandrescu: România avea o șansă enormă, să fie jucătoare, să conteze la Bruxelles.

Adrian Severin: Gândiți-vă la ce a urmat prin prisma aceasta, modul în care au fost tratate de către conducerea UE guvernele române ulterioare. Noi puteam să avem președinția Parlamentului European sau, măcar, președinția grupului socialist.

Anca Alexandrescu: Practic atunci Ponta a vândut poziția respective, în defavoarea României, până la urmă.

Adrian Severin: Eu așa cred, așa consider.(…) A venit la mine unul dintre principalii reprezentanți ai delegației italiene “Ce e cu porcaria asta? Ce s-a intâmplat?” (…) Lucrătura a fost să mă scoată din dispozitivul politcii externe europene.


Anca Alexandrescu: Nu putem să nu facem legătura cu o atitudine de peste câțiva ani, când Ponta venea cu lista de teme de la Bruxelles.

Adrian Severin: În numele lui Ponta, Corina Crețu s-a dus și, în loc să susțină candidatura mea, i-a informat că partidul nu mă susține. Partidul va sustine pe candidatul lui Schulz, nu pe mine. Asta era inainte de scandalul acesta, dacă Martin Schulz o va pune pe ea în locul meu. Cand s-a produs scandalul, Schulz, bineinteles, a vrut să scape de mine, i-a telefonat lui Ponta, știu precis, i-a promis toată susținerea în Parlamentul European și eventual la alegerile prezidențiale din România, daca ma elimina pe mine din partid. De ce ? Un bun jurist din grupului lui Schulz i-a zis că “nu-l poti exclude pe Severin din partid, nici din grupul parlamentar, pentru că nu avem niciun temei statutar”. (..) Deci Ponta să-l excludă pe Severin din partid si atunci el a plecat automat si din grupul nostru. Schulz i-a dat acest telefon si i-a povestit toate aceste chestii. Eu am demisionat și am plecat. Știți care a fost prima reacție a lui Schulz? Eu nu o pot numi trădătoare pe Corina Crețu, dar Scultz, refuzând să o numească pe Crețu pe motiv că este trădătoare, cred că a vrut să numească pe altcineva.

Anca Alexandrescu: I s-a dat în mână o lista de teme de la Bruxelles.

Adrian Severin: Lucruri importante si de stiut pentru că ele tin de interesul României și cum ne compromitem. Nu pe mine m-au injosit, au îngenunchiat Romania.

Anca Alexandrescu; Ponta ii promisese Rovanei Plumb si a făcut exact aceeași măgărie pe care a facut-o si in cazul dvs.

Adrian Severin: Lista de instrucțiuni de la Bruxelles, aveam informații interesante, oameni apropiati ai președinției Comisiei Europene de atunci mi-au povestit despre intalnirile dlui Barroso, cu Victor Ponta inclusiv. (..) Barroso nu avea o hârtie cu punctele respective, ci niste notițe, cu subiecte importante, (..) Povestea domnul respective că Barroso era îngrozit de acest stil de dialog, el s-a pregătit să aibă o discutie respectoasă, să negocieze, ori el (Ponta - N.R.) era “dl. președinte, spuneti-mi ce am de facut, spuneți-mi ce am de făcut și noi facem". Ce descriere a situației, ce argumente, doar să dispună.

Anca Alexandrescu: Confirma si cee a ce spunea Basescu.

Adrian Severin: Vă dați seama, Barroso era siderat. El citea, se uita pe hârții, dorea argumente, iar Ponta a zis, “Nu e nevoie, dați-mi hârtia, să trăiți, am plecat!”

(...)

Adrian Severin: Cunosc foarte bine și povestea așa-numitului pactul de coabitare (înțelegere semnată în decembrie 2010 de către Traian Băsescu, președinte al României la acea vreme și Victor Ponta, prim-ministru. Documentul prevedea reguli de conduită pentru ambii politicieni, prevederi precise cu privire la garantarea independenţei Justiţiei, clarificări cu privire la atribuţiile constituţionale ale celor doi – sursă: Digi24) și consider că a fost o trădare a poporului roman. După referendumul din 2012 și modul în care s-a pronunțat CCR (a invalidat decizia de demitere a președintelului Traian Băsescu, pe motiv că nu s-a întrunit cota minima de participare, de 50% plus 1), acest lucru nu se putea schimba daca guvernul făcea cee ace trebuia să facă și era ferm pe poziție.

Anca Alexandrescu; Se vorbea și atunci despre un stat paralel, cu influență asupra unor judecători de la CCR .

Adrian Severin: Acel stat paralel a oferit CCR o serie întreagă de elemente care să-i permit să facă pirueta respectivă. (…) Chiar daca referendumul a fost anulat, formal, cele 7,5 mil de români nu puteau fi ignorate. A fost o palmă peste față, acei omanei i-au încredințat, prin vot, un mandate premierului, iar el a ignorat acel mandate, semnând pactul de coabitare exact cu cel pe care cei 7,5 milioane de oameniî il voiau demis.

Anca Alexandrescu: Este Ponta un preferat al statului paralel? Așa se pare..

Adrian Severin: Personal, nu-l consider pe Victor Ponta un favorit al statului paralel sau protejat, ar fi prea mult, îl consider mai degrabă un pion, un instrument. Ar fi mult prea mult să fie un favorit, un mare actor al statului paralel și nicidecum un architect. A fost un instrument, un pion mutat de colo colo