VIDEO / Ricardo, de la Urziceni, a fost văzut de \"Al treilea ochi\", pe Sky Sport
În secţiunea de imagini comice a emisiunii săptămânale Soccer AM jucătorul lui Dan Petrescu, este surprins cu mâinile într-o poziţie nefirească, pe pieptul unui copil.
Soccer AM este o emisiune fotbalistică pe care postul britanic Sky Sport o difuzează în fiecare sâmbătă dimineaţa, din 1995.
Discuţiile şi imaginile sunt legate preponderent de Premier League, însă există şi excepţii, cum s-a întâmplat sâmbăta trecută. În cadrul rubricii "Al treilea ochi", în care sunt redate secvenţe comice cu fotbalişti în diverse ipostaze, unul dintre momente este ocupat de Ricardo Vilana, mijlocaşul brazilian al Unirii Urziceni, care a fost surprins cu mâinile într-o poziţie nefirească, pe sânii copilului din faţa sa, pe când asculta imnul Ligii Campionilor, înaintea jocului cu Glasgow Rangers.
Celelalte imagini fac referire la mirosul de pe tunelul de intrare pe terenul celor de la Sheffield United, la meciul cu Newcastle, şi la trei fotbalişti care cad ca seceraţi după o ratare a unui coechipier.