VIDEO / Portarul Herthei Berlin face două gafe identice şi primeşte tot atâtea goluri
La interval de doar două minute, în finalul primei reprize cu Hamburg, colegul lui Max Nicu desemnat să păzească poarta Herthei a primit două goluri incredibile.
Despre multe goluri se poate spune că sunt trase la indigo, însă ca un portar să comită aceeaşi gafă de două ori într-un meci şi imediat să primească goluri asemănătoare, de la peste 35 de metri, se întâmplă foarte rar.
Ghinionistul căruia i s-a întâmplat asta este Sascha Burchert, goalkeeperul în vârstă de numai 19 ani al Herthei Berlin, care a încasat două goluri incredibile prin asemănarea lor, în meciul cu SV Hamburg. S-a întâmplat în minutele 38 şi 40, în condiţiile în care el intrase în teren în minutul 32, în locul titularului Ochs.
Echipa la care joacă şi românul Maximilian Nicu a pierdut cu 1-3, iar Hertha a coborât pe ultimul loc al Bundesligii, după opt etape.