MENIU

VIDEO / Au vrut să-l copieze pe Cruyff şi au eşuat lamentabil!

Doi jucători de la naţionala Portugaliei, under 21, au executat lamentabil un penalty
Foto: YouTube

Doi jucători portughezi, tinere speranţe ale naţionalei under 21, au încercat să execute un penalty într-un stil mai special, după o reuşită "patentată" în anii '70 de celebrul Cruyff, la Ajax şi naţionala Olandei. Din păcate pentru ei, au eşuat lamentabil. Mai mult chiar, au fost excluşi, cel puţin temporar, de la naţionala under 21 a Portugaliei.

Episodul s-a petrecut acum câteva zile, într-un amical al echipei naţionale a Portugaliei, under 21, cu reprezentativa similară a Capului Verde.

În minutul 84 al partidei, la 2-0 pentru Portugalia, arbitrul a acordat un penalty, pe care Pereirinha, mijlocaşul lui Sporting Lisabona, s-a gândit să-l execute într-un stil mai special.

În locul unui şut direct la poartă, a preferat o pasă în lateral, pentru coechipierul Rui Pedro, însă intenţia celor doi a fost dejucată de un adversar. În locul unei reuşite deosebite, cei doi au ajuns vedete pe YouTube şi s-au ales, în plus, şi cu o interdicţie la naţională, cel puţin temporară, din partea lui Carlos Queiroz, antrenorul Portugaliei.

"Nu am vrut să-i desconsiderăm pe adversarii noştri, doar am crezut că e momentul potrivit pentru a încerca ceva ce a reuşit acum mulţi ani Cruyff. Din păcate, nu ne-a ieşit", s-a scuzat Pereirinha.

Mai multe articole despre:
Portugalia penalty under 21 Cruyff