MENIU

Videanu: Avem nevoie să creştem, nu să găsim ţapi ispăşitori

Foto: NewsIn

Prim-vicepreşedintele PD-L Adriean Videanu a declarat luni că analiza rezultatelor partidului la alegeri, care urmează să fie făcută în cadrul Colegiului Director din 23 iunie, nu se va axa pe sancţiuni pentru filialele cu rezultate slabe.

"PD-L nu urmăreşte să sancţioneze pe nimeni. Vom încerca să găsim soluţii de consolidare a filialelor cu rezultate mai slabe. Avem nevoie să creştem, nu să găsim ţapi ispăşitori", a declarat Videanu la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional.

Conform analizei democrat-liberalilor, organizaţiile din nouă judeţe au fost învinse clar de adversarii social-democraţi, situaţia acestora urmând să fie discutată în cadrul unui Colegiu Director convocat pentru 23 iunie, la ora 13.00.

Adriean Videanu a susţinut că îmbunătăţirea activităţii celor nouă filiale nu se va face prin schimbarea conducerii lor, dar nu a exclus nici această variantă.

"Datele statistice indică că în nouă judeţe PSD a câştigat în mod clar, iar analiza noastră se va concentra asupra lor. Nu ştiu dacă rezolvăm problemele schimbând o persoanaă sau alta, dar e posibil şi acest lucru", a precizat Videanu.

În Colegiul Director activitatea filialelor vizate va fi evaluată în funcţie de mai multe criterii: cât de bună a fost organizarea pe secţiile de votare, dacă activitatea adversarilor politici a fost atent monitorizată, cum a fost posibil ca în unele judeţe să se voteze mai mult pe listele suplimentare decât pe cele permanente, etc.

Conform analizei pe colegiile de deputaţi efectuată în Biroul Permanent, democrat liberalii spun că, împreună cu procentele obţinute de Elena Băsescu, au câştigat în 196 de colegii în timp ce PSD a obţinut un scor mai bun doar în 108.