MENIU

Viaţa unuia dintre copiii din "Slumdog Millionaire" a devenit subiect de carte

Foto: www.moviekids.org

Viaţa lui Azharuddin Mohammed Ismail, în vârstă de 11 ani, care a jucat rolul fratelui personajului principal din "Slumdog Millionaire",de la mahalaua din Bombay în care a crescut, la filmul care a câştigat opt premii Oscar, este povestită în cartea "Slumboy" scrisă de un jurnalist RFI.

Propulsat pe scena publică de filmul premiat la Oscar în 2009, Azharuddin, în vârstă de 11 ani, povesteşte scurta sa viaţă într-o carte care se axează mai mult pe viaţa sa în mahalaua în care a crescut, Dharavi, una dintre cele mai mari din Asia.

La mai mult de şase luni de la succesul mondial al filmului regizat de britanicul Danny Boyle, cartea caută să aducă într-o dimensiune umană o poveste incredibilă, fără a o transforma în stilul "visului american", potrivit lui Mouhssine Ennaimi, corespondent al RFI în Bombay, care a scris cartea.

"Slumboy", povestită la persoana I, va fi lansată joi în Franţa, iar tânăra vedetă va călători la Paris alături de mama sa, pentru eveniment.
Azharuddin Mohammed Ismail revine asupra castingului care i-a răsturnat existenţa, în urma căruia a fost ales pentru rolul tânărului Salim, fratele mai mare al personajului principal al filmului. Povestea sa, culeasă din zeci de interviuri ale jurnalistului RFI, este cea a cartierului Dharavi, cel mai mare din Asia, un adevărat oraş în inima Bombay-ului, unde a fost turnat şi filmul.

Peste jumătate dintre cei 18 milioane de locuitori ai Bolbay-ului locuiesc în astfel de mahalale, trăiesc în case mici de cărămidă, cu acoperiş de bambus sau tablă şi fără apă curentă.

O altă mică vedetă a filmului "Slumdog Millionaire", Rubina Ali, în vârstă de nouă ani, şi-a povestit deja experienţa în cartea "Slumgirl Dreaming: My Journey To The Stars", însă colegul său de filmare descrie în carte mai mult viaţa sa cotidiană într-un cort ponosit, trecerea musonului care a distrus totul, zgomotul, mirosurile şi ţânţarii din mahala.

"Nu este o carte pesimistă. Oamenii din aceste cartiere, în ciuda condiţiilor de viaţă şocante, nu trăiesc într-o permanentă victimizare. Este o carte optimistă. Viaţa într-un cartier de acest fel oferă o sumă surprinzătoare de cunoştinţe", consideră Mouhssine Ennaimi.

Regizorul britanic Danny Boyle a donat bani unei fundaţii indiene pentru a asigura educaţia şi locuinţa tinerilor Rubina Ali şi Azharuddin. Din luna iulie, Azharuddin locuieşte împreună cu familia sa într-un apartament din centrul Bombay-ului.
Mai multe articole despre:
carte Slumdog Millionaire