MENIU

Vezi decalogul muncitorilor români de la Autostrada Transilvania, în care sunt semnalate mai multe nereguli

Foto: REALITATEA.NET
Foto: REALITATEA.NET
Foto: REALITATEA.NET

Angajaţii Bechtel fac haz de necaz. Ei au lansat, pe Internet, un "ghid" cu porunci negative şi pozitive pentru construcţia, în 2009, a 42 km pe Tronsonul 2B al Autostrăzii Transilvania.

Ghidul conţine zece porunci negative şi zece, pozitive.

10 porunci negative

1. Activităţile de turnare a asfaltului NU necesită curăţarea suprafeţei de contact, aplicarea în exces a emulsiei acoperă urmele de noroi la km 28.

2. Turnarea asfaltului NU depinde de condiţiile meteorologice. La 1 iunie 2009, la Ecuator era soare, nu ploua ca la km 21.

3. Lucrările de drenaj NU trebuie să fie perfecte. Apa le va afecta cu siguranţă pe cele de la km 35, aşa că nu se va mai observa ca SEDA-N a lucrat prost.

4. Reprezentanţii consultantului NU stau zi şi noapte pe şantier. Se pot găsi momente favorabile în care să se facă lucrarile "delicate".

5. Subcontractorii români NU trebuie plătiţi la timp. În fond, e problema lor că nu au bani de plata salariilor.

6. Evidenţa cantităţilor de agregate de pe stoc NU trebuie să fie cea corectă. Trebuie să trăiască şi firmele de transport.

7. Cu orice preţ, oţelul-beton NU trebuie achiziţionat din România, indiferent ce vrea prefectul sau ministrul. ENKA e o firma turceasca, e normal să promoveze interesele firmelor turceşti.

8. Termenele de finalizare ale lucrarilor NU trebuie respectate. Segmentul Turda–Gilău poate fi dat în folosinţă şi în 2010 sau 2011, nu neapărat la 15 noiembrie 2009.

9. NU trebuie respectată adâncimea de forare a piloţilor. Ce mai contează câteva zeci de centimetri în plus sau mai ales în minus pentru ca betonul respectă principiul vaselor comunicante şi iese prin toate gropile de fundare chiar dacă se toarnă numai în una?

10. Salariile lunare ale angajaţilor romani NU se compară cu cele angajaţilor turci. Asta ar fi chiar culmea.

10 porunci pozitive

1. Numărul angajaţilor turci POATE creşte. Chiar dacă se fac reduceri de personal, acestea se fac din rândul angajaţilor români.

2. POT fi exercitate presiuni asupra angajaţilor EGIS ROUTE sau Inspectoratului de Stat în Construcţii. E vina lor ca văd prea multe.

3. Orice pată de ulei sau motorină de pe asfaltul aplicat IESE cu detergent, fără a mai fi nevoie de frezarea părţii carosabile afectate la km 28.

4. Fisurile de la platforma podului de la km 31 SE POT masca uşor prin betonare. În fond, fisurile sunt inerente oricăror activităţi în domeniul construcţiilor.

5. Membrana hidroizolantă aplicată la structuri POATE avea şi alte dimensiuni decât cele prevăzute în proiectul tehnic. În fond, Compania Naţională de Autostrăzi a avizat şi alte neconformităţi.

6. POT fi executate lucrări şi fără proiect tehnic sau studii geologice. Consolidările de la Km 13 al Tronsonului 2B sunt o excepţie. Sau o regulă?

7. Agregatele necorespunzatoare SE POT utiliza în cadrul lucrărilor la fundaţia infrastructurii rutiere. Oricum sunt acoperite apoi cu asfalt.

8. Orice nerespectare a obligaţiilor către terţi SE POATE soluţiona în instanţă. PULP FICTION este un exemplu singular. Sau poate nu?

9. Oţelul-beton importat din Turcia ESTE conform. Neconformităţile semnalate de Laboratorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj se datorează doar echipamentelor învechite.

10. SE POATE orice. Numai să vrea MIKE MIX si OZGER INAL.

Premierul Emil Boc a declarat că îşi doreşte ca 42 de kilometri de autostradă să fie "în regulă" până de Crăciun. Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri, Ioan Pantelimon, a afirmat, la rândul lui, că tronsonul 2B al autostrăzii Transilvania era, la 1 iulie, finalizat în proporţie de 75%.

Potrivit lui Ioan Pantelimon, la începutul acestei luni, 4.000 de muncitori erau angrenaţi în lucrările de pe întregul traseu al autostrăzii. 

Citiţi şi:

Autostrada nepoţilor: pagube colaterale pe cheltuiala statului

Autostrăzile Bechtel în Europa, între anulări de contracte şi scandaluri politice

Autostrada nepoţilor: Exproprieri inutile, comisioane sigure

Autostrada nepoţilor: cum a crescut preţul Autostrăzii Transilvania

Mai multe articole despre:
Bechtel autostradă angajaţi asfaltare porunci