Venitul minim garantat creşte cu 15% din luna iulie, a decis Guvernul
Venitul minim garantat se majorează cu 15% din luna iulie, astfel încât cuantumul acestuia va fi de 125 de lei pentru o persoană singură, potrivit unei OUG adoptate în şedinţa de miercuri a Executivului.
Venitul minim garantat creşte cu 15%, iar numărul beneficiarilor se va
mări cu 25-30%, ca urmare a majorării plafoanelor impuse pentru
acordarea acestui ajutor, potrivit proiectului de OUG, publicat marţi
de Ministerul Muncii.
Majorarea se va aplica începând cu luna iulie 2009. Astfel, nivelul
lunar al venitului minim garantat va fi de 125 lei pentru o persoană
singură, de 225 lei pentru familiile formate din două persoane, de 313
lei pentru familiile formate din trei persoane, de 390 lei pentru
familiile formate din patru persoane şi de 462 lei pentru familiile
formate din cinci persoane. Statul va mai asigura câte 31 lei pentru
fiecare altă persoană care face parte din familie, peste numărul de
cinci persoane, se mai arată în proiectul de OUG.
Costurile suplimentare pentru plata ajutorului social vor fi asigurate
de la bugetul de stat. Ministerul Muncii şi cel al Finanţelor Publice
au calculat că sumele care vor fi plătite în plus de la bugetul de stat
se ridică la 250 milioane lei în acest an. "Suma de 250 milioane (lei)
urmează a se acoperi din sponsorizările acordate de producătorii
interni şi distribuitorii de gaze naturale, în baza art. 28 din OUG
34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi
reglementarea unor măsuri financiar-fiscale", se arată în Nota de
fundamentare a proiectului de act normativ.
Guvernul a stabilit la rectificarea bugetară constituirea Fondului
social, din sponsorizările ce vor fi acordate benevol de producătorii
interni şi distribuitorii de gaze naturale.
Actul normativ a fost elaborat cu consultarea experţilor Băncii Mondiale.