MENIU

Vaticanul permite, de luni, convertirea colectivă la catolicism a anglicanilor

Foto: wikimedia.org

Vaticanul a anunţat, luni, promovarea Constituţiei Apostolice care va permite convertirea colectivă la catolicism a anglicanilor dezamăgiţi de recentele evoluţii dinăuntrul Bisericii anglicane, respectiv "acceptarea femeilor preot şi a căsătoriilor homosexuale", transmite AFP.

Textul, semnat de Papa Benedict al XVI-lea, vrea să răspundă numeroaselor cereri transmise Sfântului Scaun de mai multe grupuri de preoţi şi credincioşi anglicani din diverse părţi ale lumii.

Prin acest document, Biserica Catolică acuză faptul că anglicanii sunt deschişi spre "sfinţirea femeilor" şi că acordă acestora posibilitatea de a deveni preot. Un alt subiect conflictual este şi binecuvântarea căsătoriilor homosexuale printre credicioşii anglicani.

Convertirea la catolicism se va face printr-o cerere scrisă şi prin acceptarea regulilor şi principiilor catolicismului. Totodată, credincioşii anglicani care doresc să treacă la catolicism pot păstra liturghiile proprii tradiţiei anglicane. În privinţa preoţilor, ei trebuie să fie celibatari, însă cei deja căsătoriţi vor fi examinaţi şi ei pentru convertire.  

Vaticanul estimează, cu această ocazie, că 20 - 30 de preoţi şi alte câteva sute de credincioşi vor "reveni sub tutela Romei, după 500 de ani de la schisma din 1534".
Mai multe articole despre:
papa Constituţie Vatican catolicism convertire