MENIU

Vasile Blaga afimă că a fost extrem de mulţumit de Acvila, structură de referinţă a MAI

Foto: NewsIn

Fostul ministrul de Interne Vasile Blaga a declarat că el a fost extrem de mulţumit de activitatea Unităţii Speciale Acvila în perioada cât a condus MAI, afirmând că aceasta este una dintre structurile de referinţă ale ministerului.

'Eu am fost extrem de mulţumit de activitatea Acvila. De altfel, sunt şi acum luptători Acvila în minister. Cred ca este una dintre structurile de referinţă ale ministerului. Nu întâmplător Germania ne-a ajutat să construim această structură, pare-mi-se că domnul Rus (fostul ministru de Interne Ioan Rus- n.r.) a şi început-o. Îşi vor rezolva ei până la urmă problemele'', a spus Blaga, ce a fost ministru al Administraţiei şi Internelor din decembrie 2004 până în aprilie 2007.

Luptătorii Unităţii Speciale Acvila nu se puteau antrena decât pe ţinte personalizate cu personaje de desene animate, îşi cumpărau prezervative, lenjerie roz, se tatuau şi se epilau din banii ministerului, au declarat pentru NewsIn oficiali din cadrul Jandarmeriei Române.

Inventarul întocmit de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române la preluarea Unităţii Speciale Acvila a scos în evidenţă o serie de ciudăţenii privind dotarea luptătorilor acestei structuri.

Patrimoniul total al unităţii se ridică la peste 70 de miliarde de lei vechi, dar este "umflat", spun jandarmii. Astfel, cei însărcinaţi cu inventarierea bunurilor au numărat 1000 de genţi, a căror valoare este de 10 milioane de lei bucata, în condiţiile în care Unitatea Specială Acvila avea 83 de componenţi, între care doar 40 de luptători.

Au fost găsite laptop-uri în valoare de 100 de milioane.
De asemenea, fiecare component avea cel puţin trei perechi de schiuri, cinci perechi de bocanci, două echipamente pentru scufundări, şase-şapte perechi de mănuşi, între care şi de box, iar dotările erau cumpărate la preţuri supraevaluate.

Citeşte mai mult în articolul "Prezervative şi preţuri triplate, descoperite în gestiunea unei foste grupări de protecţie şi intervenţie a MAI".