Valentin Ghionea a declarat că atacul asupra lui Marian Cozma a fost filmat
Internaţionalul român Valentin Ghionea a declarat duminică la Realitatea TV, că Marian Cozma se afla "într-o cârciumă" din Ungaria când a fost atacat de un grup de persoane de etnie rromă, iar atunci când a fost lovit, el nici măcar nu a ripostat, din dorinţa de a evita orice scandal.
"Atacatorii asta au vrut să facă, au venit gata de scandal, vroiau să
omoare pe cineva. Marian şi nişte colegi au fost într-un club, iar după
aia au plecat într-o cârciumă, pentru că unul dintre ei vroia să dea de
băut pentru că i-a născut soţia. Când au ajuns acolo, în bar era un
grup de ţigani, care tot timpul s-au uitat urât la ei. Marian a ieşit
în evidenţă prin înalţime şi cred că şi de aceea s-a întâmplat tot.
Acei oameni l-au aşteptat la toaletă şi i-au dat un pumn în spate. El
nu a vrut să riposteze şi atunci l-au mai lovit o dată în faţă şi i-au
spus să iasă afară. În timp ce mergeau l-au prins pe o scară îngustă şi
acolo s-a întâmplat tot. L-au scos după aia afară şi l-au mai lovit cu
picioarele de câteva ori", a declarat Valentin Ghionea, care a adăugat
că medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe Cozma, cu
toate că prietenii lui au încercat să îl menţină în viaţă în salvare
prin metode de resuscitare.
Ghionea, care
evoluează în Ungaria la clubul Pick Szeged, a dezvăluit că, din
informaţiile sale, toată scena din faţa barului a fost filmată, pentru
că în acea zonă sunt montate câteva camere de luat vederi.
Handbalistul a
mai spus că, din câte se pare, Cozma a fost atacat de patru sau cinci persoane care erau
înarmate cu cuţite, dar şi cu un pistol.
Valentin Ghionea a afirmat că Marian Cozma era un om care încerca mereu
să îşi ajute prietenii, însă de când a fost înjunghiat acum patru ani nu
se mai implica în scandaluri, pentru că "şi-a dat seama că era
handbalist de performanţă şi trebuia să fie responsabil".
Şi fostul coleg al lui Marian Cozma de la lotul naţional, George
Buricea, a spus că este şocat de tragedia care a lovit handbalul
românesc şi nu înţelege cum s-a putut întâmpla aşa ceva. "Eram prieteni
buni, nici nu ştiu ce să mai spun acum. M-a sunat cineva de dimineaţă
şi mi-a spus. Ştiu că s-a zbătut două ore în braţele lui Ilyeş, dar nu
au mai avut ce să îi facă. E o mare pierdere", a spus Buricea, pentru
NewsIn.
Pivotul echipei Veszprem, Marian Cozma, a murit, sâmbătă noaptea, după
ce a fost înjunghiat mortal în zona inimii. Handbalistul român se afla
într-un club din Ungaria, unde sărbătorea alături de coechipierii săi
naşterea copilului unuia dintre aceştia. La un moment dat s-a iscat un
scandal cu un grup de persoane de la o masă alăturată, în urma căruia
Cozma a fost înjunghiat în zona inimii, iar alţi doi colegi au fost
grav răniţi. Marian Cozma a murit în drum spre spital, în timp ce Zarko
Sesum a suferit mai multe fracturi craniene, iar Ivan Pesic a fost
înjunghiat în zona rinichilor. Cei doi sunt internaţi în spital la
terapie intensivă.