Vadim Tudor vrea ca Becali să fie liber până la campania electorală şi ar vrea să îi ducă în arest cărţi şi almanahuri
Preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, a declarat, vineri, că îl va vizita pe Gigi Becali în închisoare, pentru a-i duce câteva cărţi şi almanahuri, dar, pentru că acesta are un număr legal de patru vizite pe săptămână, va încerca să se ducă la el astfel încât să nu limiteze accesul familiei.
C.V. Tudor mai spune că îl va ajuta pe fostul preşedintele al PNG să iasă din închisoare, considerându-l nevinovat, pentru ca acesta să-şi poată prezenta, în libertate, programul pentru alegerile europarlamentare,"să îşi facă şi el un videoclip", dar a refuzat să îşi dezvăluie planul în acest sens, spunând că îl va prezenta "la momentul potrivit".
Preşedintele PRM este încrezător în şansele sale şi ale finanţatorului Stelei de a obţine câte un loc de europarlamentar şi spune că "va păşi de mână" cu Becali în Parlamentul European.
"Nu se poate să iei un om din sânul familiei sale, la ora 7 dimineaţa, cu trei copii minori şi cu o mamă bătrână, de peste 80 de ani. Asta m-a revoltat pe mine. Avalanşa s-a pornit şi ne va duce în Parlamentul European. Şi pe alţii îi va duce în parlamentul de la Jilava. Aţi auzit de celebrul parlament de la Jilava... E unicameral", a declarat Vadim Tudor într-o conferinţă de presă.
Deocamdată însă nu se vorbeşte despre o alianţă politică între PRM şi PNG.
Becali a transmis, prin intermediul viceprimarului Robert Ionescu, că la Bucureşti, unde are o alianţă cu PD-L, îşi va respecta promisiunea şi că toate deciziile pe care le va lua PNG în următoarea perioadă vor fi stabilite săptămâna viitoare.