V. Blaga: PD-L a votat, în unanimitate, o rezoluţie de susţinere a Parlamentului unicameral
La şedinţa de duminică seară a Colegiului Director al PD-L s-a discutat despre poziţia partidului faţă de propunerea preşedintelui Traian Băsescu de a organiza referendum, PD-L aprobând, în unanimitate, o rezoluţie de susţinere a Parlamentului unicameral, a declarat Vasile Blaga, secretarul general al PD-L.
Potrivit secretarului general al PD-L, pe ordinea de zi s-au mai aflat organizarea campaniei electorale pentru prezidenţiale, dar şi relaţia cu PSD, în contextul recentelor declaraţii ale ministrului de Interne, Dan Nica, privind pregătirea unor posibile fraude electorale.