USR-PLUS câștigă la oraș. PSD rămâne lider la sate
Rezultatele sondajului exit-poll realizat de CURS-Avangarde la alegerile europarlamentare arată diferenţe majore între urban şi rural.
PSD s-a impus în mediul rural, urmat la nu foarte mare diferenţă de PNL. Alianţa USR-PLUS nu a reuşit să strângă în rural decât 12,9% din voturi. În schimb, alianţa s-a impus categoric în mediul urban. De altfel, în mediul urban au votat duminică peste 5,1 milioane de persoane, în timp ce în mediul rural au votat doar 3,8 milioane.
Exit-poll rural:
PSD - 33,7%
PNL - 28,8%
USR-PLUS - 12,9%
UDMR - 7,2%
ALDE - 5,2%
Pro România - 5,2%
PMP - 4,2%
Alţii - 2,8%
Exit-poll urban:
USR-PLUS - 32,8%
PNL - 23,2%
PSD - 19,3%
Pro România - 6,1%
PMP - 6%
ALDE - 4,3%
UDMR - 3,9%
Alţii - 4,4%
Eșantionul pentru Exit-Poll este format din 200 de sectii de votare. Acesta este stratificat, pe mediile urban si rural si pe regiuni istorice.
Au fost utilizați 450 de operatori de interviu, operatori de introdus date și experți în coordonarea cercetării și analiza datelor, din partea celor 2 institute, Centrul de Sociologie Urbana și Regională - CURS și Grupul de Studii Socio-Comportamentale AVANGARDE.
Numărul de persoane intervievate este de peste 20.000. Ponderea refuzurilor de a răspunde la chestionar este de circa 18%. Având în vedere ponderea refuzurilor și alte dificultăți întâmpinate în secțiile de votare, independente de institutele de sondare, marja teoretică de eroare prevăzută pentru ancheta realizată în eșantionul de secții de votare din România este de +/-2%, la un nivel de încredere de 95%.
Este foarte important de precizat că eșantionul construit pentru exit poll nu a inclus secții de votare din străinătate.