MENIU

Unul dintre presupuşii hoţi ai maşinii lui Becali s-a predat Poliţiei

Foto: gandul.info

Adrian Stănilă, una dintre cele trei persoane cercetate în lipsă pentru furtul unor maşini de lux, printre care şi al celei aparţinând lui Gigi Becali, s-a predat Poliţiei, luni, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Potrivit lui Ciocan, Stănilă a fost preluat de ofiţerii Serviciului Urmăriri, el fiind dat în urmărire săptămâna trecută.

Cele trei persoane cercetate în lipsă pentru furtul unor maşini de lux, printre care şi al celei aparţinând lui Gigi Becali, au primit, pe 29 aprilie, mandate de arestare de la Judecătoria Sectorului 1. Este vorba despre Adrian Stănilă, Ştefan Mărgean şi Constantin David, care nu au fost găsiţi de poliţişti la descinderile de marţi.

Procurorii au precizat, pe 29 aprilie, printr-un comunicat, că Ilie Alexandru, cunoscut ca Sandu Geamănu, Tinel Niculae şi Paul Mihalache, reţinuţi şi pentru furtul maşinii lui Gigi Becali, cereau între 6000 şi 20000 de euro pentru răscumpărarea autoturismelor. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cei trei sunt cercetaţi pentru şantaj, furt calificat, tâlhărie şi tăinuire.

S-a reţinut, arată procurorii, că, în perioada iunie 2008 - martie 2009, inculpaţii au sustras mai multe autoturisme de lux. În unele cazuri, aceştia i-au contactat, ulterior, pe proprietarii maşinilor, cărora le-au pretins sume de bani cuprinse între 6000 şi 20000 de euro pentru răscumpărarea autoturismelor.

În cauză se efectuează cercetări faţă de alte trei persoane, precizează comunicatul, potrivit căruia, deoarece aceştia se sustrag urmăririi penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a solicitat arestarea preventivă în lipsă.

Ilie Alexandru, cunoscut ca Sandu Geamănu, a fost eliberat, iar Tinel Niculae şi Paul Mihalache, celelalte persoane reţinute, săptămâna trecută, de procurori, pentru furturi de maşini de lux, printre care şi cea a lui Gigi Becali, au primit mandat de arestare de la Judecătoria Sectorului 1.

Ilie Alexandru, Tinel Niculae şi Paul Mihalache sunt acuzaţi de furtul a şapte autoturisme de lux, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan. Furtul maşinilor a avut loc în perioada 2008-2009, a mai spus Ciocan. Toţi trei făceau parte dintr-o reţea care se ocupa cu furtul de maşini de lux, reţea care numără mai mulţi membri, printre care unii dintre presupuşii autori ai furtului maşinii lui Gigi Becali.

Ilie Alexandru, precum şi Niculae Tinel, David Stan Constantin, Adrian Stănilă şi Ştefan Mărgean, unii fiind părţi vătămate în dosarul Becali, sunt judecaţi, încă din februarie 2008, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 4, pentru furt de maşini.

În acest nou caz, trei persoane, care ar fi participat la furtul maşinii lui Gigi Becali şi care nu au fost găsite acasă, pe 28 aprilie, în timpul percheziţiilor, au părăsit domiciliile după ce ar fi fost puse în gardă ca urmare a unor scurgeri de informaţii, susţin surse judiciare.

Numele lui Ilie Alexandru a fost indicat prima dată de avocaţi ca fiind cel al persoanei care a stat în spatele furtului maşinii finanţatorului Stelei şi a încercării de şantajare a lui Becali pentru recuperarea acesteia. Nicolae Tinel este cel care a fost împuşcat cu un pistol cu bile de unul dintre bodyguarzii lui Gigi Becali.

Gigi Becali a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, pe 2 aprilie, împreună cu alte cinci persoane, fiind acuzat  de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal a presupuşilor hoţi ai maşinii sale. Becali a fost eliberat, pe 17 aprilie, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis recursul împotriva respingerii cererii de eliberare judecată, cu o zi înainte, de Judecătoria Sectorului 1.
Mai multe articole despre:
hoţi Gigi Becali furt maşină arestare