MENIU

Unul dintre motoarele avionului prăbuşit în Iran luase foc în aer, anunţă autorităţile de la Erevan

Foto: RTV

Unul dintre motoarele avionului Tupolev al companiei Caspian Airlines, care s-a prăbuşit între Teheran şi Erevan, provocând moartea a 168 de persoane, a luat foc înainte ca echipajul să încerce o aterizare de urgenţă, a declarat un înalt oficial din Aviaţia civilă armeană, citat de AFP.

"Un incendiu a izbucnit la un motor. Pilotul a încercat apoi o aterizare de urgenţă", a declarat directorul-adjunct al Aviaţiei civile armene, Arsen Pogosian, într-o conferinţă de presă. El a precizat că este vorba de o "versiune neoficială".

Aparatul urma să intre în spaţiul aerian armean la ora locală 12.52 (10.52 ora României), a precizat el. "La 12.48 (ora locală, 10.48 ora României - n.red.), controlorii de trafic iranieni au luat legătura şi au avertizat că avionul a dispărut de pe ecranele radarelor lor", a adăugat Pogossian.

Din totalul de 153 de pasageri, 147 erau iranieni, patru erau armeni şi doi georgieni, a spus el.

Avionul s-a prăbuşit pe un câmp din nordul Iranului. Potrivit autorităţilor de la Teheran, aparatul a luat foc în aer şi a încercat de mai multe ori să aterizeze înainte de a exploda.

Cursa decolase la ora locală 11.33 (10.03 ora României) de pe aeroportul Imamul Khomeini din Teheran şi s-a prăbuşit 16 minute mai târziu, la ora locală 11.49 (10.19 ora României), în apropiere de satul Janat-Abad.

Mai multe articole despre:
Iran aterizare prăbuşit Teheran motor Erevan Tupolev