MENIU

Universităţile din România au câştigat milioane de euro la admiterea din acest an

Foto: RTV

Admiterea la facultate din acest an a adus milioane de euro în visteriile universităţilor din România. Cea mai bogată instituţie de învăţământ superior, după admitere, este şi singura care a anunţat că are probleme financiare. Astfel, Universitatea Bucureşti a câştigat din sesiunea de înscriere la studii de licenţă aproape un milion de euro, dar a anunţat şi reduceri de personal.

Criza financiară nu i-a speriat pe absolvenţii de liceu din acest an, spre bucuria conducerilor universităţilor. Zeci de mii de tineri s-au înscris în această vară pentru a urma studiile de licenţă aducând cu ei câştiguri de milioane de euro. 

Astfel, la Universitatea Bucureşti s-au înscris în această vară 26.846 de candidaţi. Fiecare dintre ei a plătit o taxă cuprinsă între 80 şi 240 de lei, iar la finalul sesiunii de înscriere, universitatea a încasat nu mai puţin de 3.878.850 de lei (923.535 de euro).

Banii încasaţi de la studenţi ar putea ajuta instituţia să rezolve problemele financiare pe care le anunţa luna trecută, după ce rectorul Universității Bucureşti Ion Pânzaru a anunţat reduceri drastice de personal, întinerirea corpului didactic şi restructurarea programelor de învăţământ.

Deşi instituţia a câştigat aproape un milion de euro după admitere, reprezentanţii Universităţii Bucureşti se plâng că fondurile nu mai ajung nici pentru plata salariilor şi nu au dorit să motiveze cum se vor cheltui aceşti bani. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Aurel Ghimpu a refuzat să comenteze motivând că este în concediu.

La Iaşi, Universitatea ''Al.I. Cuza'' şi Universitatea de Medicină  şi Farmacie au strâns din taxele studenţilor peste un milion de dolari

Admiterea din acest an a îmbogăţit şi universităţile din Iaşi. Astfel, cele 13 facultăţi ale Universităţii ''Al. I. Cuza'' a atras un număr de 12.608 candidaţi. Fiecare a achitat la înscriere o taxă cuprinsă între 100 şi 250 de lei, universitatea câştigând astfel la final aproximativ 2.462.800 de lei, reprezentând 586.000 de euro.

Cu cele patru facultăţi ale sale, Universitatea de Medicină şi Farmacie ''Gr. T. Popa'' a câştigat din înscrieri în jur de 492.800 de lei. Taxele de înscriere stabilite de facultăţi au variat între 100 şi 300 de lei şi au fost achitate de 1.743 de candidaţi.

De altfel, UMF îşi va creşte substanţial veniturile şi prin introducerea unei taxe de 5.000 de euro pe care trebuie să o plătească orice student care vrea să urmeze cursurile universităţii fără a susţine examen de admitere.

''Această taxă este la toate universităţile de medicină din ţară. La Iaşi, Cluj şi Târgu Mureş are o valoare de 5.000 euro, iar la Bucureşti, Craiova şi Timişoara de 4.000 euro. Taxa este necesară pentru că sunt serii de predare în limba engleză şi franceză, iar costurile sunt mai mari", susţine rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae.

Universitatea de Vest din Timişoara a suplimentat fondurile proprii, după sesiunea de admitere din iulie cu aproximativ 665.000 de lei. Banii au fost obţinuţi din taxele de înscriere colectate de la cei 6.623 de candidaţi.