MENIU

Universităţile acreditate fără calificativul "grad de încredere ridicat" vor putea organiza mastere

Foto: blogspot.com

Plenul Senatului a aprobat reexaminarea OUG 89/2008 prin care se modifică Legea învăţământului 84/1995, Comisia de învăţământ a Senatului aducând, alături de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, mai multe amendamente care flexibilizează sistemul de organizare a programelor de masterat.

Unul dintre amendamentele principale, se referă la faptul că, Universităţile acreditate, care se supun periodic evaluării instituţionale, vor avea dreptul de a organiza studii universitare de masterat, fără obligativitatea, aşa cum prevedea OUG iniţial, de a obţine, în urma evaluării de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii pentru Învăţământul Superior (ARACIS), calificativul "grad de încredere ridicat".

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a explicat că prin amendamentele aduse OUG 89/2008, aceasta "capătă o înfăţişare aşteptată şi care aduce beneficii sistemului de învăţământ superior".

"Este vorba de modul în care se flexibilizează înfiinţarea programelor de masterat şi, în acelaşi timp, ele după ce au fost iniţiate de universităţile care sunt îndreptăţite şi îndeplinesc condiţiile de acreditare şi fost supuse evaluării periodice, sunt apoi, la rândul lor, evaluate de către (ARACIS). Eu consider că prin conţinut este benefică pentru sistemul de învăţământ", a arătat Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Totodată, preşedintele comisiei de Învăţământ din Senat, Mihail Hărdău, s-a arătat mulţumit de faptul că ministrul Educaţiei a participat la şedinţele comisiei în care s-a dezbătut această OUG, alături de care s-au întocmit amendamentele.

Senatorii au aprobat reexaminarea cu 90 de voturi pentru şi două abţineri şi Senatul este Cameră decizonală în acest caz.