Univ. Craiova va susţine un amical contra Fiorentinei în stagiul din Italia, susţine Nicolo Napoli
Antrenorul Universităţii Craiova, Nicolo Napoli, a declarat miercuri că formaţia sa are perfectată o partidă amicală contra Fiorentinei, care va avea loc, probabil, pe 11 februarie, la Coverciano.
Universitatea Craiova se va afla în Italia, în perioada 1-12 februarie, iar oltenii vor mai întâlni o echipă daneză al cărei nume încă nu se cunoaşte, una din Serie B, dar şi o formaţie de amatori.
Primul stagiu de pregătire al alb-albaştrilor va fi susţinut în Antalya în perioada 20-30 ianuarie, acolo unde, vor evolua cu Lucerna, Sturm Graz, şi o formaţie din liga a treia sau a patra din Germania, sau una din liga a doua din Elveţia.