Unitatea 2 de la Cernavodă se opreşte planificat timp de 30 de zile, pentru revizie
Societatea Naţionala "Nuclearelectrica" a început, vineri, de la ora 20:00 manevrele pentru oprirea planificată a Unităţii 2 de la Centrala de la Cernavodă, pentru reviziile necesare, potrivit unui comunicat emis de companie.
"Pe perioada opririi planificate, care va dura 30 de zile, se vor
efectua activităţi din cadrul celor patru programe principale ale
centralei: programul de inspecţii obligatorii; programul de întreţinere
preventivă şi corectivă care include verificarea echipamentelor şi
repararea celor identificate defecte în timpul funcţionării; programul
de testare obligatorie în timpul opririi planificate, conform
cerinţelor CNCAN, care se pot efectua numai cu centrala oprită şi
programul de implementare a modificărilor de proiect pe anumite
sisteme/ echipamente/ componente", potrivit comunicatului
Nuclearelectrica.
Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional (SNT) va avea loc pe 9 mai 2009, ora 00:00.
Compania mai spune că lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă
pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform
procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă.
Nuclearelectrica a fost înfiinţată în 1998 şi deţine cele două unităţi
ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă şi Fabrica de
Combustibil Nuclear de la Piteşti. Reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă
au fiecare instalată o putere de circa 700 MW. Alte două reactoare
urmează să fie construite şi puse în funcţiune după 2016, cu o putere
instalată asemănătoare.
Compania Nuclearelectrica, deţinută de stat, este al doilea mare
producător de energie electrică din ţară, acoperind circa 18% din
necesarul de energie electrică, după Hidroelectrica şi înaintea celor
trei complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova).