MENIU

Unirea Urziceni i-a împrumutat până în vară pe Tibi Bălan şi Dacian Varga, de la Sportul

Foto: NewsIn

Mijlocaşii Sportului Studenţesc, Tiberiu Bălan şi Dacian Varga, au semnat contracte valabile până la finalul sezonului cu echipa pregătită de Dan Petrescu, iar în funcţie de evoluţia lor cei doi vor putea fi achiziţionaţi definitiv, a declarat, joi, pentru NewsIn, Vasile Şiman.

Tiberiu Bălan (28 de ani) a fost împrumutat şi în tur la Unirea Urziceni, însă înţelegerea a expirat, iar la începutul acestui an a revenit la Sportul Studenţesc. Mijlocaşul a evoluat între 2001 şi 2007 la echipa din Regie, iar în sezonul 2007-2008 a fost cedat pentru şase luni la FC Timişoara, însă nu a evoluat decât în şase partide şi s-a întors la Sportul.

În vârstă de 24 de ani, Dacian Varga este un produs al clubului Sportul Studenţesc şi a evoluat numai pentru această formaţie, între anii 2003-2009.

"Jucătorii au fost astăzi la Urziceni şi s-au pregătit deja cu echipa. Încă nu au semnat, dar tansferul este ca şi făcut, vor fi împrumutaţi până în vară la Urziceni", a declarat, pentru NewsIn, patronul formaţiei din Regie, Vasile Şiman.

În acestă săptămână, cei doi jucători au fost doriţi şi de FC Timişoara, însă patronul Sportului Studenţesc a declinat oferta lui Marian Iancu.
Mai multe articole despre:
Unirea Urziceni Sportul Tibi Bălan Dacian Varga