Unirea Urziceni a remizat cu Rapid, scor 1-1
Unirea Urziceni a remizat cu Rapid, scor 1-1, sâmbătă, într-un meci din etapa a 24-a a Ligii I, în care giuleştenii au fost la un pas de a se retrage de pe teren, nemulţumiţi de unele decizii ale arbitrului Augustus Constantin.
Rapid, venită după două eşecuri cu formaţii mai bine clasate, Dinamo şi FC Timişoara, a reuşit să deschidă scorul la Urziceni, prin Joao Paulo Andrade, în minutul 23 al întâlnirii, după ce giuleştenii au beneficiat de o lovitură liberă de la marginea careului, ca urmare a unui henţ comis la marginea careului de Răzvan Pădureţu.
După gol, ialomiţenii au încercat să refacă diferenţa, însă tânărul portar rapidist Andrei Marinescu, titularizat în locul lui Elinton Andrade, a reuşit să se opună cu succes şuturilor expediate de Rusescu sau Tiberiu Bălan.
La reluare, Rapidul a avut o mare ocazie de a-şi mări avantajul, dar fundaşul Galamaz a salvat in extremis (min. 56), pentru ca în minutul 67 giuleştenii să se vadă nevoiţi să-şi apere avantajul fragil în inferioritate numerică, după ce Juliano Spadacio a primit al doilea galben şi, automat, cartonaşul roşu, în urma unei faze confuze petrecute în apropiera careului oaspeţilor. La o lovitură liberă pentru Unirea, Spadacio a stat până în ultimul moment lângă balon, iar apoi s-a retras către zid, înainte de executarea fazei fixe, însă a primit al doilea galben din partea centralului Augustus Constantin.
După o scurtă întrerupere pentru proteste, jocul s-a reluat cu lovitura liberă a Unirii, pe care Marius Bilaşco a transformat-o în gol (min. 69).
Iritat de turnura pe care au luat-o lucrurile, directorul tehnic al Rapidului, Nicolae Manea, a vrut să scoată echipa de pe teren, însă în cele din urmă a fost trimis în tribună, iar jocul s-a reluat.
Până la final, Rapidul, cu o apărare betonată prin schimbările făcute de Marian Rada s-a mulţumit să apere punctul avut deja în buzunar, iar partida s-a încheiat cu scorul de 1-1.
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Unirea Urziceni - Rapid, scor 1-1.