Unirea a egalat echipele fruntaşe după victoria cu Gloria Bistriţa
Liga I este foarte încinsă. Primele cinci echipe sunt la egalitate, cu 28 de puncte. Steaua şi Unirea Urziceni sunt la egalitate chiar şi la goluri date şi primite!
Gloria Bistriţa n-a avut nicio şansă în faţa campioanei Urziceni. Unirea lui Petrescu s-a impus cu 2-0 acasă, prin reuşitele lui Semedo şi Bilaşco.
Unirea a fost aproape de a deschide scorul încă din minutul 5, însă mingea lui Onofraş a lovit bara.
Trei minute mai târziu acelaşi Onofraş i-a pasat lui Semedo iar fostul jucător al Stelei a înscris din careu cu piciorul stâng.
Galamaz a fost aproape de a dubla avantajul, dar mingea a trecut peste poartă. Pe finalul reprizei ghinionistul Onofraş a înscris în poarta lui Albuţ, însă arbitrul a fluierat offside.
Trei minute mai târziu acelaşi Onofraş a ratat o ocazie uriaşă după ce a rămas singur cu portarul lovind defectuos mingea.
La scorul de 1-0 Bistriţa a rămas în 10 oameni după eliminarea lui Sânmărtean din minutul 49. Chiar şi aşa oamenii lui Petrescu s-au chinuit destul până când Bilaşco a reuşit să bage mingea în poarta lui Albuţ.
CASETA TEHNICĂ:
UNIREA URZICENI - GLORIA BISTRIŢA 2-0 (Semedo 8, Bilaşco 84)
Unirea Urziceni: Arlauskis - Maftei, Galamaz, Bruno Fernandez, Brandan - Pădureţu, Apostol (Ricardo 52) - Semedo, Onofraş (Todoran 69), Varga - Bilaşco (Dănălache 86). Antrenor: Dan Petrescu.
Gloria Bistriţa: Albuţ - Homei, V. Năstase, Ciucă, D. Sânmărtean - Coroian - Hora (Keita 46), Achim (Iodi 64), L. Sânmărtean, Velcovici - Borbely (R Neagu 82). Antrenor: Marian Pană.
Cartonaşe galbene: Apostol 41 /Hora 42, L. Sânmărtean 49, 49, Năstase 84
Cartonaş roşu: L. Sânmărtean 49
Vezi cum s-a desfăşurat partida Unirea Urziceni - Poli Iaşi, scor 2-0