Unele instituţii subordonate Guvernului au câte doi directori, după contestarea demiterilor în instanţă
Ordonanţa 37 provoacă haos în instituţiile subordonate guvernului, în teritoriu. Foarte mulţi dintre directorii demişi prin acest act au obţinut în instanţă suspendarea aplicării ordonanţei şi reinstalarea lor în posturile deţinute. Aşa s-a ajuns în situaţii hilare, în care unele instituţii au câte doi şefi.
Fostul director al Direcţiei Judeţene de Cultură Vrancea a obţinut în instanţă reinstalarea în funcţie. Postul său fusese însă desfiinţat şi transformat într-o nouă funcţie de conducere, în care a fost numit altcineva. Acum, ambii demnitari merg la serviciu şi susţin că se află la conducerea instituţiei.
Într-o situaţie similară ar putea ajunge în curând şi Inspectoratul Şcolar general Vrancea. Fostul director a obţinut în instanţă reinstalarea în funcţie şi este decis să-şi preia postul cu ajutorul executorului judecătoresc.
Altă instituţie, o nouă problemă. La Oficiul judeţean pentru consultanţă agricolă, directorul adjunct a obţinut în instanţă reinstalarea în postul de director coordonator, din care fusese demis.