Unele clinici din România fac transplanturi ocolind verificările legale, susţine presa italiană
Unele clinici private din România şi Bulgaria ar realiza transplanturi de organe ocolind birocraţia şi controalele legale, ceea ce îi determină pe unii italienii să apeleze la ele, relatează La Repubblica în ediţia sa electronică.
"Un prieten al meu a făcut (un transplant - n.red.) în urmă cu câteva luni. A câştigat 65.000 de euro dintr-un foc. Se simte foarte bine, s-a întors să locuiască în România, şi-a rezolvat problemele şi a salvat viaţa unui italian. Acum vrea să facă acelaşi lucru şi sora mea, pentru că vrea o casă a sa în Italia. Cere 65.000 de euro", spune un tânăr român, contactat telefonic.
Criza economică a dus la o creştere a
numărului de "anunţuri urgente şi speciale", ultima frontieră a
comerţului electronic, în care oamenii se vând pe ei înşişi, întregi
sau pe bucăţi: rinichi, părţi din ficat, măduvă", scrie cotidianul de
mare tiraj, vorbind despre "persoane disperate", provenind dintr-o
clasă medie îngenuncheată, care nu mai reuşeşte să îşi plătească ratele
la case sau la maşini.
Anunţurile, toate reale, par a fi rezultatele unui marketing al
disperării şi seamănă între ele, afirmă ziarul. Conţin datele
personale, contactele, cerinţele financiare şi mici biografii. "Sunt italian, am 45 de ani şi sunt un fost om de afaceri. Activitatea
mea a decurs prost şi am pierdut totul în urmă cu doi ani. În această
perioadă situaţia s-a înrăutăţit. Pentru a-mi salva familia (soţia şi
cei doi fii) de la mizeria şi de la disperarea cu care ne confruntăm,
ofer un rinichi sau măduvă. Grupa sanguină - B, RH pozitiv. Preţul
300.000 de euro. Îmi pare rău să cer bani, nu le-am dat niciodată prea
multă importanţă în trecut, i-am ajutat întotdeauna pe ceilalţi aşa cum
am putut. Dacă cineva îmi va accepta oferta, îi voi fi recunoscător
întreaga viaţă", scrie Salvolopol.
"Sunt un tată care a făcut datorii la bănci pentru a-şi ajuta copiii şi
soţia mea a trebuit să fie supusă unei intervenţii chirurgicale pe
cord, deci nu mai poate munci pentru a-şi ajuta familia. Băncile mi-au
închis uşa. Şi sunt disperat pentru că sunt în colaps economic şi dacă
nu îmi achit datoriile la bănci mă vor da afară din casă. Sunt dispus
să donez organe, rinichi sau ficat", scrie şi italiano58.
Răspunzând acestor anunţuri, reporterii La Repubblica au descoperit că
aceste persoane disperate se grăbesc să "încheie afacerea". "Ca şi cum
ar fi vorba de vânzarea unui cal, cineva garantează calitatea
produsului, postând online cartea sa de identitate, acte medicale şi
analizele sale de sânge. Alţii îşi povestesc viaţa 'sănătoasă' pe care
au dus-o pentru a convinge potenţialii clienţi", scrie cotidianul.
Potrivit ziarului, puţini dintre cei care dau astfel de anunţuri sunt conştienţi de ce fac: vânzarea de organe este interzisă în Italia şi, în plus, este foarte dificil de realizat. "Oferirea de măduvă, de exemplu, este complet inutilă, posibilităţile că existe compatibilitate între donator şi cel care primeşte este foarte mică", subliniază un medic.