Un volum de Herta Müller, cea mai râvnită carte de la Gaudeamus
\"Încă de pe atunci vulpea era vânătorul\", scrisă de Herta Müller, a desemnată cea mai râvnită carte de la Târgul Gaudeamus, potrivit voturilor publicului. Aproximativ 107.000 de vizitatori au trecut pragul Târgului Internaţional Gaudeamus 2009, acesta reprezentând un record al evenimentului.
Prin votul publicului, volumul \"Încă de pe atunci vulpea era vânătorul\", scris de Herta Müller şi apărut la Humanitas Fiction, a desemnat cea mai râvnită carte de la Gaudeamus 2009, premiul în valoare de 2.000 lei fiind oferit de Tipografia Radin.
Cititorii au mai alcătuit, de asemenea, clasamente ale editurilor, la trei categorii. Astfel, dintre editurile cu peste 100 de titluri publicate în 2008, Trofeul Gaudeamus a revenit Humanitas, urmată în top de Grupul Rao şi Polirom. La categoria 50-100 de titluri publicate anul trecut, câştigătoare a fost desemnată editura Art, în timp ce, din rândul editurilor cu mai puţin de 50 de titluri lansate în 2008, cele mai multe voturi au mers către editura Vremea.
Premiu de excelenţă al evenimentului, în valoare de 3.500 de lei, a fost acordat de Radio România editurii Art, pentru \"amploarea şi dinamica proiectului editorial\".
Premiul pentru traducere i-a fost acordat Antoanetei Ralian, pentru cele 105 cărţi tălmăcite în limba română, printre care titluri importante din literatura de limbă engleză.
La această ediţie, în postura de preşedinte de onoare s-au aflat Ana Blandiana, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu, academicienii Nicolae Breban şi Adam Puslojic, precum şi preşedintele director general al Radio România, Maria Ţoghină.
La Târgul de Carte de Învăţătură Gaudeamus au participat, în intervalul 25-29 noiembrie, 200 de edituri şi 184 de organizaţii culturale.