Un urs a traversat mai multe curţi dintr-o suburbie californiană
Să nu credeţi că se întîmplă doar în cartierul braşovean Răcădău sau în staţiunile de pe Valea Prahovei. Un urs apărut de nicăieri a traversat, miercuri seară câteva curţi dintr-o suburbie a Los Angeles-ului.
Alertate rapid, televiziunile locale au reuşit să filmeze ursul alergând printre case, grădini de flori şi piscine.
La un moment dat s-a urcat într-un copac unde a stat mai bine de o oră, până când poliţiştii au reuşit să-l sperie cu câteva gloanţe de cauciuc, după care a dispărut, la fel de brusc cum apăruse, în pădure.