MENIU

Un tribunal austriac a interzis deschiderea unui hotel tematic, inspirat din Sunetul Muzicii, într-o zonă montană

Foto: ibtimes.com

Un tribunal austriac a interzis deschiderea unui hotel tematic, inspirat din Sunetul Muzicii, într-o zonă montană. Înalta Curte a oprit planurile de deschidere a hotelului în care urma să fie recreată atmosfera din casa familiei Von Trapp în urma a numeroase proteste din partea vecinilor locaţiei, în apropiere de Salzburg

Dezvoltatorii proiectului, Villa Trapp Company, au dorit să transforme o villa dintr-o zonă montană într-un hotel luxos, care să recreeze succesul filmului de la Hollywood în care a jucat Julie Andrew, înfăţisând viaţa unei familii în timpul regimului nazist.

Vecinii s-au opus proiectului, spunând că un astfel de hotel ar distruge frumuseţea naturală a locului. Alte proteste s-au referit la faptul că acesta ar glorifica conducerea nazistă din Austria.

Autorităţile locale au refuzat să permită continuarea proiectului, în urma deciziei Înaltei Curţi.

Primarul oraşului Salzburg, Heinz Schaden, a spus:  "Nu există niciun motiv să permitem continuarea proiectului. Dacă cineva propune un proiect nou şi solicită autorizaţie pentru el, atunci trebuie luat în discuţie, dar nu are sens să ne referim la proiecte vechi."
Filmul Sunetul Muzicii, din 1965, îi are ca actori în rolurile principale la Julie Andrews şi Christopher Plummer şi este bazat pe povestea adevărată a unei călugăriţe, Maria, care îi câştigă inima Baronului von Trapp şi a celor şapte copii ai săi cu ajutorul talentului ei muzical.

Succesul filmului atrage mii de turişti în Salzburg şi la villa familie  von Trapp în fiecare an, acolo fiind organizate şi căsătorii, la cerere.
"Salzburg muşcă mâna care îi hrăneşte turismul local. Este incredibil ca un nou proiect turistic să fie blocat acum, când criza financiară poate duce la scăderea numărului de turişti în Salzburg," a afirmat un purtător de cuvânt al dezvoltatorilor proiectului.

Villa care ar fi trebuit transformată într-un hotel tematic a apărţinut chiar familie von Trapp în perioada 1923 şi 1938, când au abandonat-o după ce Austria intrat sub dominaţia nazistă.
Villa respectivă a fost ulterior preluată de mâna dreaptă a lui Adolf Hitler, Heinrich Himmler, drept casă de vacanţă, până la căderea nazismului în 1945.

Mai multe articole despre:
hotel vilă