MENIU

Un tânăr de 26 de ani din Buzău a câştigat campionatul mondial de şah pentru amatori

Are 26 de ani şi un master în automatică la Iaşi. A învăţat să joace şah de la tatăl său şi a devenit campion mondial. Este povestea buzoianului Ştefan Pârlog care este de la sfârşitul săptămânii trecute cel mai bun şahist amator din lume.

Ştefan a învăţat şah de la tatăl său şi a exersat cu toţi cunoscuţii şi vecinii. Însă abia la Iaşi, în timpul facultăţii, s-a înscris în clubul sportiv şi a avut un antrenor. Anul trecut şi-a propus să câştige campionatul mondial al amatorilor, iar acum a reuşit. "E o presiune enormă. Am slăbit câteva kilograme cred. N-am fost învăţat cu asemenea presiune", a declarat Ştefan Pârlog.

Ştefan este al treilea născut într-o familie cu opt copii. Părinţii i-au crescut pe toţi cu mare grijă.

Titlul mondial câştigat în Grecia i-a adus lui Ştefan un premiu de 1.000 de euro. Acesta a spus că va lăsa şahul deoparte pentru o vreme şi se va dedica meseriei sale, programator de calculatoare.
Mai multe articole despre:
premiu concurs şah programator