MENIU

Un tânăr are patru dosare penale pentru că a condus fără permis

Foto: newsbucovina.ro

A reuşit performanţa să aibă patru dosare penale pentru conducere fără permis. Vorbim de un tânâr de 24 de ani, din Capitală care a fost prins vineri, tot în trafic şi tot fără permis. Maşinile pe care le conducea şoferul de ocazie aveau numere de înmatriculare false.

Aşa că poliţiştii verifică acum dacă tânărul are vreo legătură cu reţeua de înmatriculări false descoperită la Constanţa.

De data aceasta, tânărul a fost arestat pentru 29 de zile. Ar fi condus în continuare dacă poliţia nu se descoperea că el este cel care a rănit grav o copilă de trei ani şi apoi a fugit de la locul accidentului. Tânărul spune cu nonşalanţă că nu poate să meargă pe jos pentru că este periculos.

A fost emisă pe numele său o ordonanţă de reţinere valabilă pentru 24 ore şi apoi magistraţii au emis un mandat valabil pentru 30 de zile. Poliţiştii urmează să finalizeze dosarul tânărului şi să-l trimită, din nou, în faţa magistraţilor. Dacă va fi găsit vinovat riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.