MENIU

Un puternic incendiu a izbucnit în subsolul unei fabrici din Covasna

Foto: zf.ro

Un puternic incendiu a izbucnit în subsolul unei fabrici de îmbuteliat apă dintr-o localitate covăsneană, unde se află depozitate 20 de tone de rumeguş pentru centrala termică a unităţii.

Patru echipaje ale Detaşamentului de pompieri Sfântu-Gheorghe împreună cu pompierii din comuna Bodoc, unde se află fabrica, au acţionat pentru stingerea incendiului.

Purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Raluca Dumuţ, a declarat că acţiunea a fost îngreunată de cantitatea foarte mare de rumeguş - circa 20 de tone - care a blocat căile de acces spre focarele incendiului.

O altă problemă a fost fumul gros care i-a împiedicat pe pompieri să intre în pivniţă, a mai declarat Dumuţ.

Mai multe articole despre:
pompieri incendiu fabrică Covasna ISU subsol