Un poliţist texan i-a administrat electroşocuri unei femei de 72 de ani - VEZI VIDEO
Povestea unei bunicuţe vitezomane din Texas a făcut rapid înconjurul Americii, după ce un poliţist i-a administrat electroşocuri.
Poliţistul a recurs la această măsură pentru că femeia de 72 de ani l-a agresat verbal şi a contestat amenda pe care i-a dat-o pentru depăşirea vitezei. Incidentul a fost surprins de camera video din maşina poliţiei, iar imaginile au circulat în toată America.
Kathryn a fost oprită şi amendată de poliţist pentru că circula cu aproape 100 de kilometri la oră într-o zonă unde viteza maximă admisă era de 70 de kilometri la oră. N-a vrut în ruptul capului să semneze procesul verbal de amendă şi l-a provocat verbal pe omul legii.
Enervat de încăpăţânarea femeii, poliţistul a încercat să-i pună cătuşe.
Imaginile au fost preluate imediat de posturile de televiziune din Statele Unite şi au stârnit reacţia oamenilor.