Un poliţist din Nădlac a fost împuşcat de un bărbat dat în urmărire generală
Un agent de poliţie din oraşul arădean Nădlac a fost împuşcat în abdomen de un bărbat dat în urmărire generală pentru furt, iar omul legii a fost internat în stare gravă la spital.
Conform celor precizate de inspector principal Camelia Tuduce, purtător
de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad, poliţistul a
fost împuşcat în momentul în care i-a cerut bărbatului dat în urmărire
generală să se legitimeze.
"Poliţiştii din Nădlac aveau
informaţii că bărbatul s-ar ascunde într-o casă parohială nelocuită din
oraş. Doi agenţi de la Serviciul de Ordine Publică, însoţiţi de doi
poliţişti comunitari au plecat spre casă, unde au găsit un binoclu şi o
cutie cu mănuşi chirurgicale, precum şi alte obiecte despre care s-a
presupus că ar aparţine persoanei urmărite. Poliţiştii au stat la
pândă, iar în momentul în care bărbatul a apărut, unul dintre agenţi
i-a cerut să se legitimeze. În acel moment, urmăritul general a scos un
pistol şi a tras în direcţia poliţistului, rănindu-l grav în abdomen",
a declarat inspector Camelia Tuduce.
Agresorul a fost reţinut de colegul poliţistului împuşcat şi dus la
secţia de poliţie din Nădlac, iar agentul rănit a fost transportat de
urgenţă la Spitalul Judeţean Arad, unde a fost supus unei intervenţii
chirurgicale. "Pacientul a ajuns la spital în stare de şoc cu o plagă
împuşcată. S-a intervenit chirurgical, iar bărbatul este, în acest
moment, în stare stabilă", a declarat purtătorul de cuvânt al
Spitalului Judeţean Arad, Monica Puticiu.
Agentul împuşcat are 29 de
ani şi este considerat a fi unul dintre cei mai buni poliţişti din
cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad.
Conform anchetatorilor, cel care a tras asupra poliţiştului este un
bărbat de 31 ani, recidivist şi care era dat în urmărire generală, din
2008, pentru furturi comise încă din 2005. Acesta a mai fost cercetat
şi pentru alte infracţiuni, iar poliţiştii au informaţii că ar fi
plecat o perioadă din ţară, cel mai probabil în Slovacia. Arma pe care
a folosit-o este un revolver de calibru 9 milimetri, care era încărcat
cu opt gloanţe. Bărbatul este cercetat pentru tentativă de omor, fiind audiat de procurori.