Un poliţist comunitar s-a luat la harţă cu nişte studenţi care făceau "roata" în faţa Teatrului Naţional Bucureşti
Îmbrânceli în faţa Teatrului Naţional din Bucureşti. Un poliţist comunitar supărat că studenţii de la actorie au călcat pe gazon, a încercat să-i pună la respect.
Poliţistul comunitar învârte cătuşele în aer, iar toată lumea din jurul lui ţipă. Bărbatului i-a sărit ţandăra când a văzut doi tineri făcând roata pe gazonul din faţa teatrului. Îndrumaţi de un profesor din Statele Unite, studenţii învăţau să facă acrobaţii.
"Nu s-a legitimat, a dorit să pună cătuşe unui coleg de al nostru, s-a creat o ambuscada. Gardianul public respectiv era destul de violent", a declarat Mihaela Sârbu, directorul Teatru Fără Frontiere.
"Un politist comunitar a apelat sistemul 112 şi a afirmat că a fost înjurat de nişte tineri în faţa Teatrului Naţional. Tinerii îl acuză pe acest poliţist că i-a agresat verbal şi nu s-a legitimat", a afirmat a spus Cristian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
Până la urmă, nici poliţistul comunitar şi nici tinerii nu au depus plângere la poliţie.