MENIU

Un parlamentar elveţian propune ca lupii din Elveţia să fie "expulzaţi" în România

Foto: fws.gov

Un parlamentar elveţian de extremă-dreaptă din UDC a propus ca lupii din Elveţia să fie "expulzaţi" în România şi Bulgaria, relatează Le Matin în ediţia online, o idee care aminteşte de atitudinea unor politicieni din acest partid faţă de imigranţi.

Josef Kunz, parlamentar de extremă-dreaptă, a propus ca lupii din Elveţia să fie trimişi în România şi Bulgaria. Chestiunea preocupă specialiştii de luni de zile, iar săptămâna trecută Consiliul federal a acceptat ideea unor măsuri de protecţie mai scăzute pentru lupi. Acum Camerele federale trebuie să decidă dacă lupul poate fi retrogradat din statutul său de "specie strict protejată" la cel de "specie protejată". Obiectivul operaţiunii: să li se permită autorităţilor cantoanelor să acţioneze mai rapid atunci când lupii fac pagube majore.


În această ambianţă tensionată, parlamentarul din UDC a declarat că vrea ca lupii să fie scoşi din Elveţia. "Trebuie trimişi în ţările lor de origine, de exemplu Italia", a spus el. Politicianul a propus "expulzarea" lupilor şi în România şi Bulgaria, "unde lupii au inamici naturali: urşii".
"Între exploatările agricole şi zonele locuite nu este suficient de mult loc pentru lupi în Elveţia", a declarat el. Însă, care ar fi criteriile ce trebuie aplicate? Să fie trimişi doar lupii criminali şi păstraţi cei blânzi? Oare un lup născut pe teritoriul elveţian ar trebui expulzat? "Lupul nu beneficiază de dreptul teritorial. Iar un lup blând poate deveni rău. Deci este aceeaşi problemă: trebuie expulzaţi toţi". În mod vizibil, Josef Kunz nu prezintă argumente ştiinţifice pentru a-şi susţine proiectul.


Întrebat cum se va putea evita ca lupii expulzaţi să revină în Elveţia, Kunz recunoaşte că nu ştie. Trebuie oare instalate garduri de sârmă ghimpată între Elveţia şi Italia, pentru ca lupii să nu mai treacă Alpii?

"Este dificil de controlat întreaga frontieră. Lupii trebuie din nou expulzaţi imediat ce revin", a spus politicianul.
Rămâne de văzut cum vor reacţiona România sau Italia, care trebuie să gestioneze o populaţie de sute de lupi, în condiţiile unei cereri de expulzare din partea Elveţiei, care nu are decât câteva zeci de specimene, notează ziarul. Potrivit lui Jean-Marc Laundry, specialist în lupi: "Acest gen de proiecte reflectă în primul rând o proastă cunoaştere a lupului".
Un detaliu important: lupii italieni (şi deci cei care se află în Elveţia) nu aparţin aceleiaşi subspecii ca lupul românesc. "Ar fi o catastrofă genetică introducerea de lupi italieni în România", explică expertul.
Laundry este amuzat de demersul lui Kunz. "Am întâlnit recent un sociolog care a reuşit să demonstreze că adjectivele atribuite în mod obişnuit străinilor sunt tot mai folosite în cazul lupilor. Acum ne gândim la aceleaşi metode, dar pentru lupi: să-i trimitem cu curse charter în străinătate", a spus el.

"Nu fac nicio paralelă între lupi şi cetăţenii străini. Nu am fost niciodată împotriva prezenţei străinilor în Elveţia", asigură Kunz.
Ziarul scrie că în România sunt aproape 2.500 de lupi, cea mai mare populaţie de lupi din Europa, iar Italia are 400 de lupi. Potrivit teoriilor oamenilor de ştiinţă, aceşti lupi traversează Alpii pentru a veni în Elveţia. Elveţia are între opt şi 15 lupi, potrivit estimării WWF.

Mai multe articole despre:
Elveţia expulzare animale lupi WWF