MENIU

Un om de afaceri rus îl dă în judecată pe Putin pentru neglijenţă

Foto: etoday.ru

Un om de afaceri rus l-a dat în judecată pe premierul Vladimir Putin pentru neglijenţă, a anunţat sâmbătă cotidianul rus Kommersant, citat de RIA Novosti.

Plângerea depusă de un om de afaceri din oraşul Buguruslan, districtul federal Volga, a fost depusă la Curtea de Arbitraj de la Moscova şi nu îl priveşte pe Purin în calitate de premier, ci individual. Referindu-se la acuzaţiile pe care i le aduce lui Putin, omul de afaceri a folosit o abreviere care în rusă poate însemna fie "neglijenţă criminală", fie "omisiune criminală". RIA Novosti nu asociază explicit plângerea cu criza economică ce afectează tot mai grav Rusia.

Plângerea are mici şanse să fie acceptată de tribunal, comentează Kommersant, potrivit căruia Putin nu a fost informat despre reclamaţia depusă vineri.

Putin a avut vineri o întâlnire cu membrii importanţi ai partidului aflat la putere, Rusia Unită, unde a dat asigurări că Moscova nu este ameninţată de o catastrofă economică. El a mai spus că situaţia dificilă s-ar putea prelungi şi că apogeul crizei nu a fost atins.

Potrivit Kommersant, Putin a dat impresia că încearcă să dovedească, la această reuniune, că a acţionat prompt şi adecvat, după ce preşedintele Dmitri Medvedev a criticat de două ori încetineala cu care Guvernul a reacţionat la criza economică.

Pe de altă parte, presa occidentală a semnalat recent ceea ce interpretează drept indicii ale unui început de contestare a autorităţii lui Putin în cadrul administraţiilor regionale ruse.
Mai multe articole despre:
Rusia afaceri judecată Rus neglijenta om Vladimir Putin