MENIU

Un om de afaceri bucureştean şi-a luat un Maybach de 480.000 de euro, cu banii jos

Foto: www.autocult.com.au
Maybach a fost făcută celebră în România de Gigi Becali

Cine să fii ca să îţi poţi cumpăra, pe timp de criză, o maşină de aproape o jumătate de milion de euro cu banii jos? De exemplu, Gabriel Lupulescu. Deloc notoriu, personajul are destui bani încât să-şi permită primul Maybach vândut anul acesta în România.

Potrivit ziarului Cancan, proprietarul luxoasei maşini are 39 de ani, afaceri în domeniul imobiliari şi o funcţie de consilier local în sectorul 6. Maşina a fost comandată anul trecut şi i-a fost livrată de curând. Cu toate opţiunile, incluiv imprimarea numelui său pe motor şi tapiţerie, limuzina a costat 480.000 de euro.

Una dintre cele mai luxoase limuzine din lume, Maybach a fost făcută celebră în România de Gigi Becali. După ce şi-a lovit uşor maşina, s-a apucat s-o repare singur, fără să mai apeleze la service.

Primul proprietar de Maybach din România a fost Ion Ţiariac, care şi-a cumpărat un astfel de model incă din anul 2002, la puţin timp după lansarea oficială. Au urmat Viorel Cataramă, omul de afaceri Dan Adamescu, şi patronul FC Argeş, Cornel Penescu. Cel mai ieftin Maybach, modelul 57, costă aproape 400.000 de euro, iar cel mai scump, modelul 62S, depăşeşte o jumătate de milion de euro. Dacă se aleg şi dotări opţionale, preţul creşte cu până la 150.000 de euro. 

Mai multe articole despre:
Gigi Becali maşini afaceri euro bani Maybach