Un număr mare de timişoreni s-au plâns de vacanţele petrecute în străinătate
Socoteala de-acasă nu prea s-a potrivit cu cea din târg pentru mulţi dintre timişorenii care şi-au petrecut vacanţa peste graniţă. Zeci de turişti au reclamat agenţiile de turism prin intermediul cărora şi-au organizat concediul.
Mihai, un student timişorean, şi-a petrecut vacanţa, din această vară, în Croaţia, alături de iubita lui. Agenţia de turism i-a promis un hotel la nici cinci minute de plajă şi o privelişte minunată. Ajuns acolo, Mihai a găsit cu totul altceva: "N-am mai stat la vila la care ştiam că o să stăm, am stat la alta, care era mult mai departe de apă, aveam mult de mers pe jos şi nu erau la fel condiţiile".
Mihai nu este însă singurul care a fost dezamăgit de agenţiile de turism. Dacă în anii trecuţi nu erau depuse mai mult de 10 - 15 reclamaţii la Protecţia Consumatorului, anul acesta numărul timişorenilor nemulţumiţi de condiţiile din vacanţă s-a dublat. Chiar şi cu reclamaţie, şansele ca aceştia să-şi recupereze banii sunt mici.
Operatorii de turism confirmă apariţia, uneori, a unor neplăceri, în vacanţă. Inspectorii de la Protecţia Consumatorului îi sfătuiesc pe turişti să compare mai multe oferte, înainte de-a pleca în vacanţă şi să citească bine contractul înainte de a-l semna.