MENIU

Un nou tratament inovator pentru artroză, cu proteine din sângele pacientului, disponibil în România

artroză

Artroza, afecţiune care afectează 200.000 de români cu vârste cuprinse între 25 şi 45 de ani, poate fi tratată folosind tratamente inovatoare care folosesc ser din sângele pacientului, potrivit specialiştilor.

Artroza este o afecţiune în care cartilajul ce protejează şi înveleşte suprafeţele articulare se deteriorează. O durere ascuţită persistentă la nivelul genunchiului şi o mobilitate redusă pot ascunde un început al acestei afecţiuni. Numeroase activităţi pot supune încheietura genunchiului la un efort foarte mare. Predispoziţia genetică, obezitatea, munca fizică intensă sau vârsta sunt alţi factori importanţi în cazul apariţiei şi dezvoltării artrozei.

\"Procedeul de obţinere a serului autolog cu puternice proprietăţi antiinflamatoare este simplu. Cu ajutorul dispozitivului seringă ce conţine microsfere speciale se recoltează sânge pacientului, din vena braţului, apoi acesta se incubează 6-9 ore şi se centrifughează. Prezenţa microsferelor speciale care simulează în seringă inflamaţia la nivelul articulaţiei, determină sângele să sintetizeze cantităţi mari de proteine antiinflamatoare şi de creştere, care reduc intensitatea durerii, combat inflamaţia şi îmbunătăţesc funcţia articulară. După acest proces, serul obţinut se injectează aceluiaşi pacient în articulaţia afectată\", a declarat dr. Carsten Moser, de la Groenemeyer Institute for Microtherapy din Bochum, Germania.

Serul autolog, obţinut din sângele pacientului în seringa noului tratament, într-un mediu care simulează inflamaţia la nivelul articulaţiei, fără niciun adaos de substanţe străine organismului, ajută la tratarea cauzelor biologice ale artrozei.

La nivel mondial, 600 de milioane de persoane suferă de artroză, iar opt oameni cu vârsta de peste 50 de ani din zece au manifestări radiologice de artroză.

Mai multe articole despre:
tratament sânge pacient medicament cartilaj artroză