Un mort şi mai mulţi răniţi în timpul manifestaţiilor de la Teheran
O persoană a fost ucisă şi mai multe rănite în urma incidentelor înregistrate în timpul unei manifestaţii ample de susţinere a candidatului înfrânt la alegerile prezidenţiale din Iran, Mir Hossein Moussavi, potrivit unui fotograf AFP.
Forţele de ordine a folosit gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţi.
"Mai multe persoane înarmate, nu ştiu exact cine sunt, au deschis focul asupra oamenilor, provocând haos în piaţa Azadi", a spus un reporter al postului iranian de televiziune Press TV.
Până la două milioane de persoane au manifestat la Teheran pentru a-l susţine pe candidatul învins la alegerile prezidenţiale Mir Hossein Moussavi, sfidând o interdicţie din partea autorităţilor, a declarat un poliţist care supraveghează protestul.
Potrivit unui jurnalist este vorba de sute de mii de persoane.Protestatarii au sfidat astfel o interdicţie a autorităţilor.
Doi poliţişti care au supravegheat manifestaţia au spus că este vorba de "cel puţin un milion şi jumătate de persoane", respectiv "până la două milioane".
Strada Azadi, pe care s-au reunit manifestanţii în cursul după-amiezii, este locul unde au loc de obicei ceremoniile organizate pentru comemorarea revoluţiei islamice din 1979. Aceasta are peste 50 de metri lăţime şi aproximativ patru kilometri lungime. Cea mai mare parte a acestei şosele importante din capitala iraniană este ocupată de manifestanţi.