Un jurnalist al TVR a fost reţinut în Republica Moldova
Corespondentul TVR din Republica Moldova, Doru Dendiu, a fost reţinut astăzi la Chişinău de poliţişti îmbrăcaţi în civil.
"Cu puţin timp în urmă, colegul nostru Doru Dediu urma să transmită
imagini pentru jurnalele noastre, însă în legătura telefonică cu
redactorul de la departamentul de externe a spus că este luat de
poliţie, legăturile telefonice s-au întrerupt şi din acel moment nu se
mai ştie absolut nimic de el. Am încercat să-l contactăm dar nu mai
este posibil", declarase pentru Realitatea TV Cristina Liberis,
producător la TVR.
"Urma să se ducă spre punctul de
transmisiune, spre televiziunea de unde face transmisiuni de obicei,
însă nu a mai ajuns acolo. El a fost luat de pe stradă practic,
deci urma să meargă spre televiziunea MIR, dar a fost luat de
poliţie. Lucra de unul singur, deci nu avea cameraman. Au fost mai fost
alţi jurnalişti ridicaţi de pe stradă de către poliţie, unul dintre
aceştia a fost eliberat cu puţin timp în urmă, dar de ceilalţi, la fel,
nu mai ştim nimic", a spus Liberis.
Şi echipa Realitatea TV trimisă la Chişinău, formată din reporter,
operator şi şofer, a fost reţinută de poliţie joi seară, interogată şi
expulzată după câteva ore.
TVR solicită eliberarea imediată a corespondentului Doru Dendiu
Societatea Română de Televiziune protestează public faţă de abuzurile autorităţilor din Republica Moldova, faţă de nedreptatea împotriva trimisului nostru permanent la Chişinău, Doru Dendiu, care a fost reţinut astăzi, în jurul orei 12:30.
Precizăm că Doru Dendiu în toată această perioadă şi-a făcut datoria de jurnalist relatând evenimentele de la Chişinău cu corectitudine şi profesionalism şi respectând normele deontologice universal acceptate.
Societatea Română de Televiziune cere eliberarea imediată a trimisului nostru special la Chişinău, Doru Dendiu. Totodată Societatea Română de Televiziune cere autorităţilor din Republica Moldova să se abţină de la orice acte de natură să împiedice exercitarea, în condiţii normale, a meseriei de jurnalist de către ziariştii aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova.
De asemenea, Societatea Română de Televiziune cere organismelor internaţionale să intervină pe lângă autorităţile din Republica Moldova pentru a dispune toate măsurile necesare în vederea restabilirii unui climat favorabil exercitării în condiţii normale a profesiei de jurnalist de către toţi ziariştii aflaţi pe teritoriul acestui stat.