Un judecător britanic contestă autoritatea CEDO pentru că are membri din România şi Bulgaria

Leonard Hoffmann, membru al Law Lords, echivalentul celei mai înalte curţi de apel din Marea Britanie, consideră că CEDO şi-a arogat dreptul de a fi arbitrul final în orice problemă despre care consideră că este legată de drepturile omului.

Or, aşa cum dovedeşte istoria sa, CEDO consideră că aproape orice problemă legală are de-a face cu drepturi fundamentale, aşa că şi-a arogat dreptul de a dicta Marii Britanii - şi altor 47 de ţări membre ale Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului - căror legi să se supună.

Nu există baze legitime pentru viziunea pe care o are CEDO despre propria sa autoritate, a explicat Hoffman într-o prelegere la Consiliul de Studii Judiciare. Când a semnat tratatul ce înfiinţa CEDO, cu aproape 60 de ani în urmă, guvernul britanic de atunci nu a bănuit că îi cedează acesteia suveranitatea în domeniul justiţiei şi nu a considerat CEDO echivalentul Curţii Supreme americane, o instanţă care poate impune legi statelor individuale. Acesta este însă modul cum judecătorii de la CEDO îşi percep rolul.

De exemplu, a spus Hoffmann, ei au decis că instanţele britanice au încălcat drepturile omului atunci când au admis ca probă mărturia unei femei violate de un medic. Femeia fusese atât de traumatizată de viol, încât după ce a depus mărturie la poliţie s-a sinucis. Curtea de la Strasbourg a anulat condamnarea doctorului spunând că mărturia femeii constituie "informaţie indirectă" şi nu ar fi trebuit acceptată ca probă.

Chiar dacă judecătorii de la Strasbourg ar avea cele mai înalte calificări, ei nu ar trebui să poată anula sentinţe pronunţate de justiţia britanică. Însă ei nu au oricum cele mai înalte calificări. De fapt, raţionamentele lor judiciare sunt adesea incompetente, a afirmat Hoffmann, spunând că CEDO a luat o decizie în cazul violului fără să citească documentaţia justiţiei britanice.

Fiecare dintre cele 47 de ţări care au semnat Convenţia are dreptul să aibă un judecător la CEDO. Astfel, judecători din ţări ca Bulgaria, România, Slovenia şi Rusia - ţări care au puţină experienţă ca state de drept şi cu atât mai puţină în domeniul drepturilor omului - primesc salarii nete de 200.000 de lire sterline pe an ca să anuleze decizii luate de justiţia britanică.

Soluţia este simplă: Marea Britanie ar trebui să se retragă oficial de sub jurisdicţia CEDO, consideră Hoffmann, precizând că nu are nimic împotriva Convenţiei pentru Drepturile Omului, despre care consideră că a fost incorporată adecvat în legea britanică prin legea drepturilor omului din 1998. Ceea ce contestă el este modul cum sunt interpretare aceste drepturi de curtea de la Strasbourg. Drepturile omului pot fi interpretate în moduri diferite de ţări diferite şi este o greşeală fundamentală faptul că CEDO consideră că interpretarea drepturilor trebuie să fie uniformă.

Lord Hoffmann este o personalitate controversată în Marea Britanie. În 1989, decizia sa de a-i ordona jurnalistului independent Bill Goodwin să îşi dezvăluie sursele unui articol nepublicat a fost anulată de CEDO. El a avut un rol controversat şi în procedurile de extrădare împotriva lui Augusto Pinochet, susţinând arestarea şi extrădarea lui pentru crime împotriva umanităţii, fără să declare că are legături cu Amnesty International.